„Cred că un mare poet fără discipoli este ca un om fără copii.”

Eduard Ţară


locul desfăşurării primului kukai din România, locul unde puteţi găsi informaţii despre fenomenul haiku din ţară şi nu numai

vineri, 15 aprilie 2016

INVITAȚIE LA VOT APRILIE 2016




APRILIE 2016 – ETAPA VOTĂRII

STABILIREA CLASAMENTULUI SE FACE PRIN VOTUL PARTICIPANŢILOR.
POT VOTA DOAR CEI CARE AU TRIMIS POEME ÎN CONCURS.

Votul este obligatoriu.

Nu poţi participa la concurs fără să trimiţi, în termenul stabilit, un poem, nu poţi nici primi voturi fără să oferi şi tu altora. Prin urmare, cei care nu votează vor fi penalizaţi astfel:

1.   Poemul lor va fi depunctat, pierzînd 2 puncte în luna în care au trimis un poem fără să voteze.
2.   Cei care nu votează de 3 ori la rînd sau de 5 ori în total nu vor mai fi admişi în concurs.
3.   Vor fi penalizați și cei care se votează reciproc, adică își acordă unul altuia 2 sau 3 puncte.
    
Atenţie! voturile vor fi trimise,
aşa cum cred că v-aţi obişnuit, pe adresa:


Confirmarea o veţi primi de la Livia Ciupav.

Toate poemele pe care ni le-aţi trimis sînt listate mai jos fără numele autorilor, putînd fi identificate după număr. Ele vă stau la dispoziţie pentru vot.

INDICAŢII PENTRU VOTARE


Nu aveţi dreptul să vă votaţi propriile poeme.

Termenul limită pentru trimiterea voturilor este 21 APRILIE
ora 24.

Exprimarea votului se face astfel: acordaţi fiecărui poem pe care îl preferaţi un număr de puncte între 1 şi 3. Aveţi la dispoziţie 6 puncte pe care le puteţi distribui cum doriţi.

E preferabil să folosiţi pentru mailul vostru următoarea formulă:

CĂTRE: votkukai@yahoo.com

Subiectul: vot kukai

Conţinutul mesajului:

Nr. 10 - 2 pts.

Nr. 18 - 2 pts.

Nr. 36 - 2 pts.

Icsulescu Igrec

Indiferent cum distribuiţi punctele, numiţi poemul ales cu numărul lui din lista poemelor primite pe care o găsiţi mai jos.

Nu uitaţi să semnaţi votul, dacă aţi trimis poeme în concurs, cu aceeaşi semnătură cu care aţi trimis poemele.

Voturile incorecte vor fi anulate.

Tabelul voturilor va fi trimis pe 22 APRILIE,
tuturor membrilor grupului


imediat după încheierea votului. Publicarea rezultatelor cel mai tîrziu pe 27 APRILIE.


LISTA  POEMELOR

răsad ofilit -
poza unui copil
pe-o cruce strâmbă
1
câmpul vâlcean plin
cu răsaduri în soare -
hai să le muncim
2
răsad de roșii -
piesă în jocul de șah
pe holda goală
3
zarvă-n ogradă -
în răsadul de ceapă
luna în zeghe
4
sfârşitul ploii –
în jurul răsadului
luna tulbure
5
mânǎ în mânǎ -
vremea r
ǎsadurilor
trezind amintiri
6
noapte de veghe –
gata să spargă luna
un fir de răsad
7
crengi înflorite -
între ceruri și pământ
crește răsadul
8
pamant arat
mainile muncite
planteaza rasaduri
9
după furtună -
pe aleile ude
răsad de stele
10
din vârful coasei
umbra unui greiere –
răsad ocolit
11
straturile verzi
cu randuri de rasaduri
pe colb din soare
12
mama pe gânduri
răsădind pătlăgele -
le-oi prinde cu rod?
13
rest pentru răsad –
vioara lui Enescu
de pe bancnotă
14
în urma caprei
atrasă de răsaduri -
poartă ne-nchisă
15
avion în zbor –
în mâna copilului
răsad de taină
16
Fără răsaduri -
papuc rupt printre brazde
stă în curmeziș
17
ploaie cu soare-
răsadul se strecoară
pe sub gardul strâmb
18
bătrânul frizer -
azi doar vântul piaptănă
răsadurile
19
fuga gerului –
pământul îmbrățișând
un răsad golaș
20
uniforme verzi
îngropate rând pe rând –
alte răsaduri
21
convalescenta -
mama-si pune scaunul
intre rasaduri
22
doliu la poartă -
printre răsaduri de flori
papucul mamei
23
seră de căpşuni –
sub inimă sămânţa
unui alt răsad
24
plantații eco -
răsădite pe câmpuri
eoliene
25
plivind rasadul -
ingenuncheat batranul
printre fluturi albi
26
din nou colţate
seminţele de răsad –
pe lună nouă
27
stele-ncolțite
în răsadul de frezii -
cuiburi pline ochi
28
din clocitoare
ies primii pui de aur -
cloști prin răsaduri
29
singurătate –
răsădit de roșii
cu piciorul de lemn
30
pământ proaspăt
sub unghiile bunicii –
vremea răsadurilor
31
tihna amiezii –
o şosetă de copil
printre răsaduri
32
răsadurile bunicii -
cam zgribulite
când văd stelele
33
răsad și soare -
îngenunchiat la slujbă
un șir de umbre
34
abia stăpânit
tremurul degetelor -
printre răsaduri
35
la Banca Naţională -
în ronduri răsad
de părăluţe
36
Şi anul ăsta -
bătrâna cu sacoşa
grea de răsaduri
37
grijind răsaduri -
din nou fragedă
umbra bunului
38
maternitate -
în curtea din spate un
rond cu răsaduri
39
piața centrală -
răsad pus în cornete
din cărți de haiku
40
avizat bio -
pe un rãsad de ceapã
o buburuzã
41
printre răsaduri
năpădind buruiana -
mama-n Spania
42
fără cojocele -
așeză bunicii
răsadurile
43
globalizare -
din răsad italian
roșii românești
44
experiment –
în clasă pe pervaz
lădița cu răsad
45

între răsaduri
e viaţa viitoare,
recurs la destin
46
brumă pe răsad -
Primăvara Arabă
fără retușuri
47
fosta iubită -
alte lacrimi udă
acelaşi răsad
48
gura vecinei -
geometrie perfectă
prin flori de răsad
49
privind răsadul –
simfonia florală
încă-n scutece
50
melancolie -
pierdut gustul rosiei
cu noul rasad
51
lângă blocul gri
soarele reapare –
răsad de haiku
52
spartul târgului -
mănunchiul de răsaduri
se dă cu un leu
53
fără solarii -
trupuri aplecate
peste răsaduri
54
bătrâneți ușoare -
printre lăzi cu răsaduri
vreo cinci nepoței
55
gardul şubred –
printre irişii-n floare
nici fir de răsad
56
răsad de roşii -
soldații deminează
arăturile
57
nori negrii pe cer -
lângă un fir de răsad
vaca domnului
58
pământ afânat -
peste flori răsădite
noian de lacrimi
59
alt şir de urme
printre flori răsădite –
mama doar în gând
60
tot singură -
întoarse către poartă
şi răsadurile
61
lacăt ruginit -
ninge cu flori de măr
nici urma de răsaduri
62
stropi de sudoare
udând răsadurile -
ciocârlii cântând...
63
printre răsaduri
din loc în loc păpădii –
primul examen
64
muguri de floare -
deasupra răsadului
umbra albinei
65
un alt răsărit -
bunica priveşte lung
răsadurile
66
aproape amurg -
o bătrână lăcrimând
printre răsaduri
67
izvorul secat –
în copaia pruncului
răsad ofilit
68




Dacă vreți să vă sosească prin email
invitația de participare, invitația la vot,
 reamintirea şi ultima strigare,
precum  și tabelul voturilor
pentru concursul lunar

e musai să vă faceţi un cont pe:


sau să-mi cereți o invitație pe adresa


Pînă acum grupul are 135 de membri.





Niciun comentariu: