„Cred că un mare poet fără discipoli este ca un om fără copii.”

Eduard Ţară


locul desfăşurării primului kukai din România, locul unde puteţi găsi informaţii despre fenomenul haiku din ţară şi nu numai

duminică, 30 noiembrie 2014

INVITAȚIE DE PARTICIPARE DECEMBRIE 2014





Am introdus înscrierea poemelor doar prin completarea
formularului online încorporat în

INVITAȚIA DE PARTICIPARE

trimisă în fiecare lună celor care sînt membri ai


Nu uitați: 
ca să ajungeți la formular
ori vă faceți un cont pe grup, ori intrați pe ROMANIAN KUKAI și căutați invitația postată pe data de întîi a fiecărei luni.

Dragi iubitori de haiku,


Astăzi vă invităm să participaţi la al 93-lea concurs RK, concursul lunii DECEMBRIE 2014. Concursul este organizat de ROMANIAN KUKAI, site unde găsiţi şi Regulamentul în detaliu, precum şi multe alte informaţii despre poezia niponă. Dacă participaţi pentru prima oară, este bine să citiţi în prealabil regulamentul concursului.

Luna aceasta, trebuie să trimiteţi un poem care
să includă cuvântul VÎSC.*



         Vâscul european (lat. Viscum album) este o specie de vâsc, specia numită inițial astfel și este cunoscută și ca Vâsc comun, pentru a o distinge de alte specii înrudite. Este originară din Europa și sud-vestul AsieiEste o plantă semiparazită, care crește pe tulpina altor pomi. Are tulpini de 30 până la 100 cm lungime cu ramuri dihotomice. Frunzele se află în perechi opuse, de forma unor panglici, întregi, având structura pielii prelucrate, cu o lungime de 2-8 cm și lățimea de 0.8-2.5 cm, de culoare galben-verzuie. De regulă dioicice, florile sunt discrete, de culoare galben-verzuie, având un diametru de 2-3 mm. Fructul este o boabă de culoare albă sau galbenă, care conține numeroși sâmburi încastrați în pulpa gelatinoasă a fructului.
           Potrivit tradiției, la Sărbătorile de iarnă, de Crăciun și Anul Nou, vîscul trebuie pus deasupra ușii de la intrare pentru că aduce noroc, spor în casă, sănătate, atrage îngerii și pune bolile pe fugă și asta se întîmplă cu cît are mai multe bobițe care se coc acum, în decembrie. Sărutul cuplurilor sub vîsc este simbolul prieteniei și statorniciei, dar și al păcii și bucuriei.

 Cuvântul, fiind kigo de IARNĂ,  
poemul vostru trebuie să se încadreze în atmosfera acestui anotimp.
Nu uitaţi că poemul e bine să aibă un singur cuvînt kigo,
restul cuvintelor pot în acest fel să aducă altă informaţie
pentru realizarea unor imagini cît mai complexe.


Drept model vă poate folosi poemul:
  
stejar desfrunzit -
revigorate în vîrf
frunzele de vâsc
(Vasile Moldovan)


Fiecare participant va trimite un singur haiku, respectînd în compunerea lui tematica anunţată

 Trimiterea poemului se face completînd toate rubricile din formularul de mai jos, apăsînd la sfîrșit butonul Submit/Trimiteți. Veți primi o confirmare imediat pe site și una ulterioară pe adresa email menționată de voi.
Partea inferioară a machetei

ROMANIAN KUKAI - DECEMBRIE 2014


    Numele și prenumele *
    nume pe care îl veți folosi și la votare

    Adresa email *
    adresă pe care veți primi confirmarea înscrierii

    Haiku *
    Vă rugăm să încercaţi să vă ortografiaţi poemul în acord cu obişnuinţa deja încetăţenită de a evita pe cît se poate alte semne de punctuaţie decît linioara de despărţire care marchează kireji-ul, precum şi majusculele (în afară de substantivele nume proprii cuprinse în el).

Partea inferioară a machetei
Partea inferioară a machetei

Lista tuturor poemelor pentru votare
va fi inclusă în invitația la vot afișată pe ROMANIAN KUKAI.
Anunțul va fi trimis personal și tuturor membrilor grupuluihttp://groups.yahoo.com/group/INFORMATIIROKU/

Termenele concursului sînt:

primirea poemelor pînă pe 14 DECEMBRIE ora 24 (a României),
     votarea pînă pe 21 DECEMBRIE  aceeaşi oră,
anunţarea rezultatelor pînă pe 24 DECEMBRIE.


Aşteptăm cu nerăbdare trimiterile voastre.


Nu mai trimit înștiințări pe lista LAPNO.
Dacă v-aţi obişnuit să vă sosească prin email
anunţurile, reamintirea şi ultima strigare
pentru concursul lunar
precum și tabelul voturilor
e musai să vă faceţi un cont pe:


Puteţi face acest lucru înscriindu-vă direct pe site
sau cerîndu-mi pe adresa
să vă trimit o invitaţie.

Pînă acum grupul are 100 de membri.


marți, 25 noiembrie 2014

HAIKU CLUB (LVI)





Locul I (18 puncte)

via distrusă –
vinul din anul trecut
pentru pomană

Maria Tirenescu


Locul II (14 puncte)

gard părăginit–
cea din urmă scândură
capac la coșciug

Maria Doina Leonte

grădina goală -
câteva crizanteme
pe ultimul drum

Cristina Oprea


Locul III (12 puncte)

croncănit de ciori -
în traistă doar zece nuci
pentru colivă

Gabriela Marcian

porumb necules -
bătrânul privind smerit
secera lunii

Genovel-Florentin Frățilă


HAIKU CLUB
NOIEMBRIE
2014

sâmbătă, 22 noiembrie 2014

REZULTATELE ROMANIAN KUKAI NOIEMBRIE 2014




REZULTATELE
ROMANIAN KUKAI NOIEMBRIE 2014



Dragi prieteni ai haiku-ului,

Iată rezultatele stabilite prin votul participanţilor
pentru concursul lunii NOIEMBRIE 2014
a cărui temă a fost folosirea sintagmei PORUMBA NEAGRĂ.






FELICITĂRI CÎŞTIGĂTOAREI:

Oana Gheorghe

Maria Tirenescu
LIN
ivi Ciupav
Şi tuturor participanţilor!

        
*

Locul I – 23 puncte

45.

porumbe negre –
după gardul din vreascuri
ochii vecinei

Oana Gheorghe


Locul II – 16 puncte

4.

brumă pe clopot –
măicuţa strânge din rugi
porumbe negre

Daniela Lăcrămioara Capotă


Locul III – 15 puncte

59.

margine de drum –
printre porumbe negre
ochii jucăuşi

Virginia Popescu

64.

vechiul abator...
printre porumbe negre
oase albite

Cezar-Florin Ciobîcă


Locul IV – 14 puncte

7.

porumba neagră -
pe degetul copilei
un strop de sânge

Daniela Zglibuțiu


Locul V – 13 puncte


1.

porumbe negre
strivite-n cerul gurii –
stelele se-aprind

Violeta Urdă

38.

porumbe negre -
aroma de dulceaţă
îmblânzind frigul

Maria Grigoriu


Locul VI – 11 puncte

9.

margine de drum -
păsări și cerșetori mâncând
porumbe negre

Adina Enăchescu

37.

porumbe negre-
pupile dilatate
de veghe în crâng

Mihai Talașman

42.

ușa deschisă -
într-o strachină de lut
porumbe negre

Ioana Bud

50.

pe malul râpei
spini şi porumbe neagre –
ghete cu găuri

Gabriela Beldie


Locurile ocupate de ceilalţi participanţi pot fi văzute în tabelul voturilor trimis pe site-ul INFORMATIIROKU, precum şi, prescurtat, în tabelul de mai jos. Penalizările cu roșu sînt pentru lipsa la vot, cele cu negru pentru voturi reciproce.




NR.
POEM
NUMELE ȘI PRENUMELE
PUNCTE
PRIMITE
PENALI
ZĂRI
TOTAL
LOC
45
Oana Gheorghe
23

23
I
4
Capotă Daniela Lăcrămioara
16

16
II
59
Popescu Virginia
15

15
III
64
Cezar-Florin Ciobîcă
15

15
III
7
Daniela Zglibutiu
14

14
IV
1
Urdă Violeta
13

13
V
38
Grigoriu Maria
13

13
V
9
Adina Enăchescu
11

11
VI
37
Mihai Talașman
11

11
VI
42
Ioana Bud
11

11

50
Gabriela Beldie
11

11
VI
11
Norea Dan
10

10
VII
24
Lavana kray
10

10
VII
5
Ildiko Juverdeanu
11
2
9
VIII
10
CIUBOTARIU MIHAELA
9

9
VIII
12
Mihai Mateiciuc
9

9
VIII
36
Iordache Paul-Mircea
9

9
VIII
41
Rafila Radu
9

9
VIII
43
Fratila Genovel-Florentin
9

9
VIII
48
Eduard ȚARĂ
8

8
IX
19
Iubu Letitia
7

7
X
54
Urma Ana
7

7
X
6
Mihail Buraga
6

6
XI
20
Roxana Dumitrache
8
2
6
XI
29
Catinca Vlad
6

6
XI
34
coniosi mestesanu vasile
6

6
XI
51
Dan Iulian
6

6
XI
53
COJOCARU MIHAELA
6

6
XI
62
doina bogdan wurm
6

6
XI
63
Ghileschi Nadin
6

6
XI
22
ion sulea
5

5
XII
30
Gabriela Marcian
5

5
XII
14
costin iliescu
4

4
XIII
27
Mircea Teculescu
4

4
XIII
32
Miruna Covor
4

4
XIII
33
Grigore Chitul
4

4
XIII
40
Balan Dorina
4

4
XIII
23
BEA HURMUZ
3

3
XIV
26
laura vaceanu
3

3
XIV
39
Valer G. Pop
3

3
XIV
58
Farcas Narcisa Liliana
3

3
XIV
8
Sorin Zaha
2

2
XV
13
Henriette Berge
2

2
XV
17
Ion Hoinaru
2

2
XV
18
Grigore Mirela
2

2
XV
28
Mihaela Băbușanu
2

2
XV
44
Petru-Ioan Gârda
2

2
XV
55
Maria Doina Leonte
2

2
XV
56
valeria tamas
2

2
XV
2
Petruţa Ionescu
1

1
XVI
3
Ana Drobot
1

1
XVI
21
Silvestru Miclăuş
1

1
XVI
25
Vasilica Grigoraş
1

1
XVI
31
Ania Vilal
1

1
XVI
52
Horvath Lucretia
1

1
XVI
57
CORNELIA TĂMÂIAN
1

1
XVI
60
Elena Agiu-Neacşu
1

1
XVI
61
Maria Tirenescu
1

1
XVI
15
CIUREZU MARIANA
0

0

16
vali iancu
0

0

35
julia ralia
0

0

46
Victoria Fătu Nalaţiu
0

0

47
Lenuţa Gabriela Ocneanu
0

0

49
Mirela Scorţa
0

0




Dacă v-aţi obişnuit să vă sosească prin email
invitația de participare, invitația la vot,
 reamintirea şi ultima strigare,
precum  și tabelul voturilor
pentru concursul lunar

e musai să vă faceţi un cont pe:


sau să-mi cereți o invitație pe adresa


Pînă acum grupul are 102 de membri.