„Cred că un mare poet fără discipoli este ca un om fără copii.”

Eduard Ţară

locul desfăşurării primului kukai din România, locul unde puteţi găsi informaţii despre fenomenul haiku din ţară şi nu numai

vineri, 31 ianuarie 2014

INVITAȚIE DE PARTICIPARE FEBRUARIE 2014

Dragi iubitori de haiku,


Astăzi vă invităm să participaţi la al 83-lea concurs RK, concursul lunii FEBRUARIE 2014. Concursul este organizat de ROMANIAN KUKAI, site unde găsiţi şi Regulamentul în detaliu, precum şi multe alte informaţii despre poezia niponă. Dacă participaţi pentru prima oară, este bine să citiţi în prealabil regulamentul concursului.

Luna aceasta, trebuie să trimiteţi un poem care
să includă sintagma NOAPTE GEROASĂ.
Cuvîntul/Sintagma fiind kigo de iarnă,  
poemul vostru trebuie să se încadreze în atmosfera acestui anotimp.
Nu uitaţi că poemul e bine să aibă un singur cuvînt kigo,
restul cuvintelor pot în acest fel să aducă altă informaţie
pentru realizarea unor imagini cît mai complexe.

Drept model vă pot folosi poemele:


noapte geroasă –
cîtă speranţă îţi dau
patru pereţi
(Flora Negrici)

noapte geroasă –
pulberea Căii Lactee
se vede mai bine
(Dumitru Radu)

noapte geroasă -
sub tălpile saniei
scapără stele
(Marcela Ignătescu)

noapte geroasă -
doar dintr-un singur hogeag
nu iese fum
(Nicolae Tomescu)

noapte geroasă -
pe geamuri ikebana
sub clar de lună
(Virginia Popescu)

noapte geroasă -
manechinul din vitrină
doar în bikini
(Cezar Ciobîcă)

noapte geroasă –
cîntecul greierului
în dosul sobei
(Maria Tirenescu)

Fiecare participant va trimite un singur haiku, respectînd în compunerea lui tematica anunţată, numai pe adresa concursului – soimana@yahoo.com. Deoarece se votează poeme anonime, este indicat să nu trimiteţi poeme care au fost afişate sau publicate sub numele vostru anterior, oriunde în altă parte. Şi nici să nu-l postaţi în altă parte pînă la sfîrşitul etapei de concurs.

Lista tuturor poemelor pentru votare
va fi inclusă în invitația la vot afișată pe ROMANIAN KUKAI.
Anunțul va fi trimis personal și tuturor membrilor grupului http://groups.yahoo.com/group/INFORMATIIROKU/


Termenele concursului sînt:

·        primirea poemelor pînă pe 14 FEBRUARIE ora 24 (a României),
·        votarea pînă pe 21 FEBRUARIE aceeaşi oră,
·        anunţarea rezultatelor pînă pe 27 FEBRUARIE.  

Singura adresă la care trebuie să trimiteţi corespondenţa pentru concurs este:


Tot ce trimiteţi la alte adrese nu e luat în consideraţie pentru concurs.

Pentru ca textul dv. să nu fie alterat datorită modului diferit de a vedea diacriticele la destinaţie, e bine să-l trimiteţi în ataşament. Poemele odată trimise nu mai pot fi corectate.

Nu uitaţi să semnaţi sub poem şi ulterior sub vot cu acelaşi nume pe care îl doriţi afişat (care poate fi altul decît cel afişat de email). Numele votantului trebuie confruntat cu al participantului pentru că nu vă puteţi vota propriul poem.

Vă rugăm să încercaţi să vă ortografiaţi poemele în acord cu obişnuinţa deja încetăţenită de a evita pe cît se poate alte semne de punctuaţie decît linioara de despărţire care marchează kireji-ul, precum şi majusculele (în afară de substantivele
nume proprii cuprinse în el).

Poemele fără semnătură sub ele (şi nu în adresa email sau oriunde în altă parte) vă vor fi înapoiate pentru a le corecta.

Aşteptăm cu nerăbdare trimiterile voastre.


Nu mai trimit înștiințări pe lista LAPNO.
Dacă v-aţi obişnuit să vă sosească prin email
anunţurile, reamintirea şi ultima strigare
pentru concursul lunar
precum și tabelul voturilor
e musai să vă faceţi un cont pe:


Puteţi face acest lucru înscriindu-vă direct pe site
sau cerîndu-mi pe adresa
să vă trimit o invitaţie.

Pînă acum grupul are 80 de membri.





Comentarii la concursul lunii ianuarie 2014



primul vis din an –
pe obrazul meu din nou
sărutul mamei

Daniela Lăcrămioara Capotă

         Să visezi este un lucru la fel de real ca orice altă activitate mintală sau imaginară. Născocirea, închipuirea, invenția, deși mult mai bogate afectiv, sînt modalități de a trăi la fel de concrete și de efective ca orice activitate practică. Primul vis din an este însă un fel de impuls al unui nou început și poate contura dorințe și aspirații de împlinire viitoare. La fel de bine însă, visul poate fi o încercare de a recupera imaginar starea de fericire a copilăriei percepută ca o împlinire absolută. Și ce poate fi, simbolic vorbind, mai potrivit pentru a ilustra acel univers al unei iubiri atotcuprinzătoare și necondiționate decît sărutul mamei pe obrazul copilului? Nici măcar acel adjectiv posesiv, meu, nu poate atenta la această evocare pentru că este perceput doar a o invitație făcută tuturor cititorilor de a se identifica spontan cu copilul care a fost și reușește să fie din nou pe moment.

timid așezând
busuiocul sub pernă
primul vis din an

Bea Hurmuz

         Chiar dacă fata mare se grăbește la măritiș, o face timid, înfiorată de farmecul ritualului. Visul trebuie pregătit cu grijă.

primul vis din an -
încă un cântec scapă
din colivie

Eduard Țară

Visul ca aspirație și proiect este totdeauna ceva ce scapă din colivia constrîngătoare a realității și a prezentului. Înscenarea poemului este extrem de bine aleasă pentru a sugera o situație analoagă: cîntecul păsării, ca și visul omului, nu poate fi oprit în niciun fel de gratiile coliviei.

primul vis din an –
ne scoatem de la amanet
verighetele

Steliana Cristina Voicu

Iată un poem care atestă că se poate scrie haiku fără a apela la recuzita naturistă. Sigur, se poate spune că e vorba de Anul Nou, de calendar, de găselnița celui de al cincilea anotimp – tot anul. Dar cuvîntul cheie este aici verighetele și situarea momentului la început de an are forța simbolică a unui talisman recuperat care scapă, pe moment cel puțin, de sărăcie, de răul social. E vorba de un vis reîmplinit pentru că e unul umil, decent.

primul vis din an –
la spitalul de copii
niciun pacient

Maria Grigoriu

O aspirație mai degrabă extrem de generoasă și plină de compasiune pentru suferința celor nevinovați, decît una realmente posibilă.  Poate într-o simetrie inversă cu versurile lui Blaga: „Din când în când câte-o lacrim-apare / şi fără durere se-ngroaşă pe geană. / Hrănim cu ea / Nu ştim ce firavă stea.”

zâmbitor în prag
un copil pe-un cal de lemn –
primul vis din an

Virginia Popescu

Anul cel nou în sine pare a fi doar un oaspete încîntat de căluțul său de lemn. Primul vis din an îndeamnă parcă la moderarea aspirațiilor (să nu zic veleităților) după candoarea copilului care nu caută calul la dinți.

primul vis din an -
toată rugina porţii
sub neaua dintâi

Doina Bogdan Wurm

Bine lucrat și potrivit cu recuzita organică a începutului de an iernatic. Sărbătoarea este prin ea însăși un vis cu putere limitată, deși, pe moment, deosebit de eficace, o scurtă ninsoare ce acoperă rugina, un puseu de fericire cu ochii sufletului amăgiți voluntar de albul zăpezii.

primul vis din an -
în palmele aspre
cocor de hârtie

Vlad Grigore

Visul poate fi totdeauna ritualizat, augmentat cu obiceiuri și practici care-i dau farmec și un pic de credibilitate copilărească. Din palmele asprite de vîrstă și trudă, visul își poate lua zborul mai ușor sub forma unui cocor de hîrtie.

primul vis din an –
să pună nume la culori
micuţa oarbă

Carmen Iordan

Visele cele mai imperioase sînt fără doar și poate acelea care țin să anuleze un handicap irecuperabil. Să pună nume înseamnă aici să pună ordine într-un univers îndrăgit.

primul vis din an -
în vizită pe pământ
luna desculţă

Sonia Su

Visul n-ar fi vis dacă n-ar relaxa granițele dintre sfere și regnuri. În vis se poate imposibilul. Coboară și luceafărul, și luna. Și totul poartă pecetea intimității – pămîntul este atins firesc, sensibil, cu tălpile goale.

primul vis din an –
întreaga familie
în jurul mesei

Valer G. Pop

Sărbătoarea este ceva între realitate și vis. În sărbătoare se realizează măcar o parte dintre aspirațiile umane, acelea de a fi alături de cei dragi și apropiați. În jurul mesei (mai mult sau mai puțin îmbelșugate) este de fapt celebrarea fericirii de a fi împreună. Poemul, juxtapunînd doar cele două imagini, lasă deschisă opțiunea de a pune accentul pe visul realizat (canonic, înc-o dată, iar și iar) sau pe nostalgia după vremurile cînd mai era posibil.

valsul în doi
prin  saloane la Schönbrunn -
primul vis din an

Julia Ralia

         De ce la Schönbrunn? Pentru fastul imaginii. Un fast simbolic al unei imaginații exaltate. Aici nu contează realizarea, visul este mai presus de realitate, valsul este purtat pe aripile închipuirii.

miercuri, 29 ianuarie 2014

HAIKU CLUB (XLVI)





Locul I (15 puncte)

Lanul de trifoi –
căutându-şi norocul
cu ochii-n patru

Eduard Țară


Locul II (11 puncte)

semafor piuind -
orbul traversează
cu ochii-n patru

Dan Norea

sub grinda ruptă
păianjen încremenit
cu ochii-patru

Gabriela Lemaire (Marcian)


Locul III (9 puncte)

cu ochii-n patru –
aşteptând la semafor
fata cu ochi verzi

Virginia Popescu


 
HAIKU CLUB
IANUARIE
2014









miercuri, 22 ianuarie 2014

REZULTATE IANUARIE 2014





REZULTATELE
ROMANIAN KUKAI IANUARIE 2014



Dragi prieteni ai haiku-ului,

Iată rezultatele stabilite prin votul participanţilor
pentru concursul lunii IANUARIE 2014
a cărui temă a fost sintagma PRIMUL VIS DIN AN.






FELICITĂRI CÎŞTIGĂTOAREI:

Daniela Lăcrămioara Capotă
Maria Tirenescu
LIN
ivi Ciupav
Şi tuturor participanţilor!

      

ROMANIAN KUKAI ianuarie 2014


More PowerPoint presentations from Corneliu Atanasiu

  
*

Locul I – 31 puncte

10.

primul vis din an –
pe obrazul meu din nou
sărutul mamei

Daniela Lăcrămioara Capotă


Locul I ROMANIAN KUKAI ianuar...

More PowerPoint presentations from Corneliu Atanasiu


Locul II – 15 puncte

40.

timid asezand
busuiocul sub perna –
primul vis din an

Bea Hurmuz


Locul III – 13 puncte

3.

primul vis din an -
încă un cântec scapă
din colivie

Eduard Țară

13.

primul vis din an –
ne scoatem de la amanet
verighetele

Steliana Cristina Voicu

22.

primul vis din an –
la spitalul de copii
niciun pacient

Maria Grigoriu

44.

zâmbitor în prag
un copil pe-un cal de lemn –
primul vis din an

Virginia Popescu


Locul IV – 12 puncte

50.

primul vis din an -
toată rugina porţii
sub neaua dintâi

Doina Bogdan Wurm

53.

primul vis din an -
în palmele aspre
cocor de hârtie

Vlad Grigore


Locul V – 11 puncte

46.

primul vis din an –
sa pună nume la culori
micuţa oarbă

Carmen Iordan


Locul VI – 10 puncte

1.

primul vis din an -
în vizită pe pământ
luna desculţă

Sonia Su

24.

primul vis din an –
întreaga familie
în jurul mesei

Valer G. Pop

35.

valsul in doi
prin  saloane la Schönbrunn -
primul vis din an

Julia Ralia

Locurile ocupate de ceilalţi participanţi pot fi văzute în tabelul voturilor trimis pe site-ul INFORMATIIROKU, precum şi, prescurtat, în tabelul de mai jos. Penalizările cu negru sînt pentru lipsa la vot, cele cu roşu pentru voturi reciproce.


NR.
POEM
NUMELE ȘI PRENUMELE
PUNCTE
PRIMITE
PENALI
ZĂRI
TOTAL
LOC
10
Capotă Daniela Lăcrămioara
31

31
I
40
Bea Hurmuz
15

15
II
3
Eduard Țară
13

13
III
13
Steliana Cristina Voicu
13

13
III
22
Maria Grigoriu
13

13
III
44
Virginia Popescu
13

13
III
50
Doina Bogdan Wurm
12

12
IV
53
Grigore Vlad
12

12
IV
46
Carmen Iordan
11

11
V
1
Sonia Su
10

10
VI
24
Valer G. Pop
10

10
VI
35
julia ralia
10

10
VI
25
Ion Sulea
9

9
VII
55
Adrian-Nicolae Popescu
11
2
9
VII
27
vasile conioşi-mesteşanu
8

8
VIII
29
Oana Gheorghe
8

8
VIII
34
Talașman Mihai
8

8
VIII
39
Maria Doina Leonte
7

7
IX
54
Ana Urma
7

7
IX
14
Mihail Buraga
6

6
X
19
Vasilica Grigoraş
6

6
X
36
Ioan Mosincat
6

6
X
37
Dan Iulian
6

6
X
42
Gabriela Beldie
6

6
X
5
CIUBOTARIU MIHAELA
5

5
XI
52
Valeria Tamas
5

5
XI
56
Cezar Florin Ciobîcă
5

5
XI
15
Cristina Oprea
4

4
XII
23
Mircea Teculescu
4

4
XII
30
Petru-Ioan Gârda
4

4
XII
38
Maria Tirenescu
4

4
XII
41
Elena Agiu-Neacşu
4

4
XII
47
Vali Iancu
4

4
XII
2
Adina Enăchescu
3

3
XIII
6
Dan Norea
3

3
XIII
20
Letitia Iubu
3

3
XIII
45
Horvath Lucretia
3

3
XIII
7
Grigore Chitul
2

2
XIV
9
anisoara iordache
2

2
XIV
11
Victoria Fătu Nalaţiu
2

2
XIV
12
Paul-Mircea Iordache
2

2
XIV
17
Henriette Berge
2

2
XIV
18
Miruna Dima
2

2
XIV
21
Marcela Ignatescu
2

2
XIV
28
Ghileschi Nadin-Mihaela
2

2
XIV
33
Victoria Chitoveanu
2

2
XIV
48
Ailoaei Cristina
1

1
XV
51
Cornelia Tămâian
1

1
XV
4
Ion Hoinaru
0

0

8
Mihai Mateiciuc
0

0

16
George Gîtlan
0

0

26
Fărcaș Narcisa Liliana
0

0

31
Ion Rășinaru
0

0

32
Silvestru Miclăuș
0

0

43
Corina Ion
0

0

49
Andronic Andra
2
2
0




Dacă v-aţi obişnuit să vă sosească prin email
invitația de participare, invitația la vot,
 reamintirea şi ultima strigare,
precum  și tabelul voturilor
pentru concursul lunar

e musai să vă faceţi un cont pe:


sau să-mi cereți o invitație pe adresa


Pînă acum grupul are 80 de membri.