„Cred că un mare poet fără discipoli este ca un om fără copii.”

Eduard Ţară


locul desfăşurării primului kukai din România, locul unde puteţi găsi informaţii despre fenomenul haiku din ţară şi nu numai

marți, 16 septembrie 2014

Epigramă și senryu





De mai multă vreme, cîțiva epigramiști scriu și haiku. Cele două genuri au în comun scurtimea și umorul, dar au și suficiente diferențe care le consacră specificul. Dan Norea, unul dintre cei care scrie constant și epigramă și haiku, se încumetă să facă o prezentare a celor două genuri punîndu-le față-n față. Studiul său este unul realizat în maniera serioasă, documentată și echilibrată cu care ne-a obișnuit și în alte încercări de același gen.

*

STUDIU COMPARATIV ÎNTRE DOUĂ GENURI SCURTE – EPIGRAMA ȘI SENRYU

Dan Norea

A.   Un scurt istoric al genurilor scurte umoristice

A.1.  Epigrama

Din cele prezentate în acest material, epigrama este genul cu cea mai mare vechime - a apărut în Grecia antică acum peste 2500 ani. Numele explică apariția epigramei (în traducere “inscripție pe”): inscripție pe morminte, pe statui, pe arme. Dar adevărata afirmare ca gen literar a cunoscut-o în Roma antică, în special prin exponentul ei cel mai de seamă, Marțial.

Marțial – Perspective / Gemelus se însoară și-o vrea pe Maronilla;/ Cu daruri o răsfață și îi imploră mila./ Atât e de frumoasă? – Nici nu se pomenește! / Atunci cu ce-l încântă atât de mult? – Tușește!

Marțial - Medic și cioclu / Diaulus era medic și cioclu s-a făcut./ Aceeași meserie o ia de la-nceput.

În Evul mediu, Renașterea a readus epigrama în atenția scriitorilor. Genul a fost practicat de nume cunoscute din Italia, Franța, Spania, Anglia, Germania, Rusia...

Voltaire - Epitaf unui papagal / E îngropat aici, devale,/ Un papagal. Vorbea curent / O zi şi-o noapte în taclale.../ El a lăsat, prin testament,/ Acest talent... stăpânei sale.

Un lucru ciudat la prima vedere este acela că, în prezent, epigrama este prezentă aproape exclusiv în spațiile de limbă română – România, Republica Moldova, Banatul sârbesc, Bucovina... Explicația este că românul posedă, în măsură mai mare decât alte popoare, darul de a face haz de necaz. Optimismul, dorința de a petrece, ironia și, mai ales, autoironia sunt atribute existente la români în cel mai înalt grad. Dacă germanii, unul din popoarele harnice ale Europei, dau de necaz, se pun pe treabă. Românii mai întâi fac haz și pe urmă, dacă mai au timp și chef (chef – iată un cuvânt polisemantic care spune totul), se pun și ei pe treabă. Da, dar spuneți-mi numele unui umorist renumit în literatura germană!
Mari scriitori români au înnobilat genul - Caragiale, Macedonski, Topârceanu. Dar cei care i-au adus popularitate au fost epigramiștii din prima jumătate a secolului XX - Cincinat Pavelescu, Păstorel Teodoreanu, Ion Ionescu-Quintus, Nicolae Crevedia, Ștefan Tropcea. Generația de după al doilea război mondial a urcat epigrama pe noi culmi, aducând-o la nivelul de perfecțiune de azi - Mircea Trifu (cel care a înființat Uniunea Epigramiștilor din România), Alexandru Clenciu, Nicolae Ghițescu, Giuseppe Navarra, Stelian Ionescu, Sorin Beiu. Orice enumerare e nedreaptă, dar nu se poate fără. Cred că ați observat că, în galeria marilor epigramiști, m-am ferit să nominalizez persoane în viață, deși multe din ele (neutrul e bine folosit, avem și femei valoroase) ar merita să figureze. În schimb, am ales marea majoritate a exemplelor de la epigramiști contemporani, având volumele lor în bibliotecă.

A.2. Robaiul

Robaiul (la plural robaiat) este o poezie lirică persană cu caracter filozofic meditativ. Ca structură, este alcătuită din patru versuri, cu rimă de tip a-a-b-a. A apărut în sec X, dar în următoarele două secole, reprezentanții cei mai de seamă au făcut ca robaiul să intre definitiv în literatura lumii - Omar Khayyam, Saadi, Hafez.
Veți spune: ce caută robaiul printre genurile umoristice? Citiți catrenul de mai jos, scris de Omar Khayyam și găsiți răspunsul.

Sus pe boltă-atârnă-n spaţiu ditai taur,/ altu-i poartă-n spate pulberea-i de aur... /Între-aceşti doi tauri, uite-mi-l pe-Allah,/ câţi măgari mai paşte-n iarba din coclaur!

A.3. Limerick-ul

Limerick-ul este o poezie umoristică existentă numai în spațiul englez și irlandez.  Apărut în Evul Mediu, denumirea poemului provine probabil de la orașul irlandez Limerick. Are formă fixă: cinci versuri, cu rime a-a-b-b-a, cu o metrică rigidă, în care versurile 3 și 4 au mai puține picioare. La origine bazat exclusiv pe absurd, limerick-ul a evoluat, ajungând să atingă o gamă largă de teme: ironie, poantă anecdotică, grotesc, umor negru etc.
Cel mai celebru autor de limerick-uri rămâne poetul irlandez Edward Lear cu volumul Cartea nonsensurilor”.
Iată câteva limerick-uri în original.

There was an Old Man of Bohemia, / Whose daughter was christened Euphemia; / Till one day, to his grief, / she married a thief; / Which grieved that Old Man of Bohemia (E. Lear)

There was a young fellow named Hall, / Who fell in the spring in the fall. / ’T would have been a sad thing / Had he died in the spring. / But he didn’t – he died in the fall. (W.S. Gilbert).

A fly and a flea in a flue / Were imprisoned, so what could they do? / Said the fly, «Let us flee!» / «Let us fly!» said the flea. / So they flew through a flaw in the flue (Carolyn Wells).

După cum observați, e foarte dificil ca, în procesul traducerii, să păstrezi atât semnificația cât și metrica. Dacă mai sunt și jocuri de cuvinte, devine imposibil.
La noi, puțini autori au abordat genul. Totuși, am găsit câteva exemple.

Elena Malec / Era într-o vreme un lord/ Crescut la o școală-n Oxfórd / Dar are în ghete / Un iz de șosete / Crescut parcă-n brânza Roquefort.

Laurențiu Orășanu/ Era un sergent în Tunis / Cu haine de lucru închis, / Dar când şi le-a dat/ Jos, brusc, dintr-o dat', / Femeile-n cor au zis bis.

A.4. Senryu

În Japonia, de-a lungul perioadei Edo (1600-1868), mari maeștri precum Matsuo Bashō, Yosa Buson și Kobayashi Issa scriu versuri sub formă de tristih cunoscute în epocă drept hokku. Abia spre sfârșitul sec. XIX aceste poeme au primit denumirea, retroactiv, de haiku. Multă vreme, haikuul era o preocupare exclusivă a elitelor.
Prin sec. XVII, oamenii de rând au început și ei să scrie haiku, fără să respecte regulile de bază stabilite de înaintași. A început să fie descrisă, de multe ori cu umor, viața cotidiană și natura umană, în locul naturii propriu-zise. Karai Hachiemon (1718-1790), care își publica propriile haikuuri sub pseudonimul literar Karai Senryu (în traducere “salcia de pe mal“), a început să culeagă aceste poeme, să le sorteze și să le publice într-o antologie care, în timpul vieții lui, a ajuns la 23 volume. Ulterior, în onoarea lui, tristihurile de gen au fost denumite senryuri.
 Iată unul din poemele scrise de Karai Senryu.

Hoțul / pe care l-am prins / era fiul meu.

La noi în țară, cel care a impulsionat puternic apariția haikuului a fost Florin Vasiliu, fondatorul Societății Române de Haiku. Ulterior au apărut și în provincie cenacluri de haiku, cel mai important fiind cel din Constanța. Nu trebuie omis aportul lui Corneliu Traian Atanasiu, care promovează cu succes haikuul prin intermediul internetului.
În limba română, senryuri au fost publicate fie strecurate în volume de haiku, fie în câteva antologii, editate de Valentin Nicolițov. Dar singurele volume de autor sunt “Zâmbete în stil japonez” de Jules Cohn Botea, considerat în mod unanim maestrul incontestabil al genului și, ultimul din listă cu voia dumneavoastră, “Ucenic la școala de senryu” de Dan Norea.
Iată un senryu cunoscut al lui Jules Cohn Botea.

Sunt tare bolnav./ Voi lua medicamente / să mor sănătos !
 

A.5. Kyoka

Așa cum senryu este considerat un haiku umoristic, tot așa kyoka este, pe scurt, o tanka umoristică. A apărut în Japonia prin sec. XVII. Are structura de silabe 5-7-5-7-7, mai exact este compus dintr-un tristih cu structură de haiku și un distih final. Distihul aduce o întorsătură sau, în anumite cazuri, conține o concluzie.
Iată exemple.

Ryokan / Unii se sacrifică / pentru a elibera lumea / pe când eu ascuns / în coliba de ierburi / îmi cultiv trândăvia

Jules Cohn Botea / Cu barca în larg / pe dâra de lumină / a lunii pline./ Totul ar fi minunat / dacă n-ar fi mâine... luni


A.6. Alte genuri scurte

Mi se pare interesant ca, măcar în trecere, să enumăr alte câteva genuri scurte, scoase de-a valma din memorie, fără o analiză critică.

Aforismul – Tudor Mușatescu
Nu sunt sensibil la frig. Chiar şi gerul mă lasă rece.

Distihul aforistic – Stelian Filip
Iubirea ce mă strigă, din tinerețea mea
O cânt abia acuma, când n-o mai pot avea.

Definiția aforistică - Mihai Frunză
Ceai rusesc – Băutură foarte fierbinte; când temperatura ei scade la 40 grade, se numește vodcă.

Pilula – Ananie Gagniuc
S-a plâns că, de un timp, soţul ei doarme neîntors. Neîntors acasă...

Aș adăuga un gen scurt umoristic, universal valabil – bancul, în ciuda desconsiderării din partea criticilor literari. Mi-a căzut în mână o culegere de bancuri evreiești, care mi-au provocat nu numai zâmbete, dar și aceeași plăcere estetică de care am avut parte la citirea unor poezii sau proze umoristice de calitate.

La capitolul Alte genuri scurte din alte țări, prietenul meu din Chișinău, Ion Diviza, mi-a semnalat existența în Rusia a unui gen scurt foarte popular - poemul într-un vers, asemănător celui lansat la noi de Ion Pillat, dar cu tentă umoristică sau satirică.
Sunt convins că dacă scotocim bine prin India, Africa de Sud sau Brazilia, găsim genuri specifice de literatură umoristică în format scurt sau scurtissim. Mă bate gândul ca, în acest scop, să cer o bursă la Uniunea Scriitorilor.


  1. Epigrama versus senryu

B.1. Forma fixă

Ca structură, epigrama este uzual un catren, cu rime de tip a-b-a-b (încrucișată), a-a-b-b (împerecheată) sau a-b-b-a (îmbrățișată), prima fiind uneori mai apreciată decât celelalte. Sunt preferate versurile scurte, de maxim 10-12 silabe, drept care se pretează mai bine tipurile de ritm cu picior bisilabic, iambul și troheul. La un vers scurt, dactilul, amfibrahul sau anapestul dau o primă senzație de aritmie. Versurile trebuie să aibă aceeași lungime, excepție făcând cazul în care ultimul vers este mai scurt, cel mult jumătate din celelalte. Iată un exemplu:

Ștefan-Cornel Rodean - Colectiv model / Luăm spre rezolvare câte una / Din sarcinile care curg întruna,/ Iar scumpa noastră şefă - toată stima! - / Ia prima.


Diferența esențială dintre catren și epigramă este umorul, poanta. Primele trei versuri pregătesc terenul, iar poanta trebuie să te izbească, în mod neașteptat, în versul patru. Structura epigramei de 3+1 a fost evidențiată de multe ori, în epigrame de tip definiție. Iată una dintre ele.

Alexandru ClenciuEpigrama / Trei versuri lin coboară panta, / Arzând mocnit ca un fitil,/ Spre-ncărcătura de trotil / Din care bubui-va poanta.


Și un exemplu de epigramă cu versuri scurte, care spune multe.

Ștefan Tropcea - Tribunalul / Săli aglomerate / De împricinaţi; / Unii au dreptate, / Alţii... avocaţi.

Senryul are aceeași formă fixă cu haikuul - trei versuri cu lungimea silabelor de tip 5-7-5. Voi ignora aici controversele legate de diferențele dintre silabele japoneze (onji), românești și englezești, precum și de imposibilitatea traducerii cu păstrarea metricii 5-7-5. Ce ne interesează pe noi sunt diferențele dintre haiku și senryu, oarecum paralele cu cele dintre catren și epigramă.
William Higginson ne dă cea mai succintă definiție Senryu - Comedia umană”. Edward Weiss susține că un senryu este exact ca un haiku, cu deosebirea că subiectul lui are de-a face cu orice altceva în afară de natură. În Akita International Haiku Network” se adaugă încă un atribut, umorul. Mai exact, un poem serios despre natură este în mod cert un haiku. Dacă are umor și tratează natura umană, este cu siguranță un senryu. Dar ce ne facem cu celelalte două combinații, poem umoristic despre natură sau poem serios despre natura umană? Onishi Yasuyo spune: „Dacă cineva mă întreabă prin ce diferă senryu de haiku, îi spun că singura distincţie care poate fi făcută este numele autorului”. Aceasta înseamnă că, dacă autorul e cunoscut ca scriitor de haiku, poemele pe care le scrie sunt haikuuri; iar dacă e cunoscut ca scriitor de senryu, atunci poemele sale sunt considerate senryuri. Există și voci (la noi Manuela Miga) care susțin că haikuul modern trebuie să includă senryul, cu alte cuvinte nu e cazul să ne punem problema dacă un poem este haiku sau senryu – toate sunt haikuuri.
Cum autorul, adică eu, trebuie să aibă și el o părere, susțin aici liberul arbitru. Orice autor își poate defini un poem drept haiku sau senryu, după propriile criterii. Mai mult, orice cititor poate face același lucru. Iată, eu declar aici că următoarele poeme sunt senryuri, cu toate că autorii, la vremea lor, le-au denumit haikuuri.

Matsuo Bashõ / În coliba mea / tot ce pot să vă ofer / e că ţânţarii sunt mici

Radu Patrichi / Faleza în zori -/ pescarii urmăresc pluta / eu răsăritul

În concluzie, iese în evidență o calitate comună a celor două genuri: fie catren cu versuri scurte, fie tristih de forma 5-7-5, ambele îți pun inteligența la încercare - te obligă să spui multe în silabe puține. Politicienii sunt invitați politicos să nu încerce abordarea acestor genuri.


B.2. Tipuri de umor

Aici este, după părerea mea, marea diferență între epigramă și senryu. Epigrama e ca o lovitură de măciucă, are un umor suculent, dacă e bine făcută te face să izbucnești în hohote din prima secundă. Rareori sunt necesare două secunde, mai curând în Ardeal.
Senryul e ca o pișcătură de țânțar, are un umor subtil, bonom și uneori un pic acid, te face să zâmbești și atât. Dacă e bine făcut, nu zâmbești în prima secundă, dar în a doua sau chiar a treia, cu siguranță. Faceți comparație.

Florin Grigoriu / Comunist bătrân -/ atât i-a rămas / vinul roșu

Nicolae Bunduri - Elena Udrea a vrut statuie în plină criză / Statuia ei va fi în centru / Pe cal - în stil monumental / Şi calul tot o iapă, pentru / ... economie de metal



B.3. Tematici abordate

Cum și epigrama și senryul au drept drept principal subiect natura umană, ambele încercând să creeze insectare umane, e normal ca tematicile abordate să fie identice.

Vremuri

Iulian Dămăcuș / În vârf de deal -/ românul înjură boii / și tranziția

Gheorghe Bâlici – Demnitarilor / De vreți s-aveți urmași cinstiți / Vegheați-le cu grijă pașii /
Și-apoi furați ce mai găsiți,/ Să n-aibă ce fura urmașii!...

Politică și politicieni

Dan Norea / de pe afișe / cel cu nasul cel mai lung / a ieșit primar

Eugen Albu  - Politicieni de duzină / Din atâţia demnitari / Cu statut de tipi  notabili,/ Sunt şi mulţi parlamentari,/ Dar mai mulţi par... lamentabili.


Bețivi

Radu Patrichi / Bătrânul spre poartă -/ cățelul fuge-nainte / la birtul din colț

George Petrone - Unde duce băutura / Venind beat mort, în ziua de chenzină,/ Greşind şi uşa, ce mai tura-vura,/ Am nimerit, în pat, la o vecină;/ Deci iată unde duce băutura!


Vârsta a treia

Jules Cohn Botea / Nu merg la azil -/ prea multă bătrânețe / și asta se ia...

Eugen Albu - După pensionare / Acum că m-am pensionat,/ Nevastă-mea și soacra-mi spun / Să candidez ca deputat,/ Că de-altceva nu mai sunt bun.

Relații în familie

Dan Norea / azi, ca poet sunt / terminat - nevasta mi-a / păruit muza

Florin Rotaru - Epitaf pentru un medic ginecolog / Sărmanul om, puţin a mai trăit!/ Şi presupun că nu ar fi murit / De nu avea nevasta cam geloasă / Şi nu-şi lua de lucru pentru-acasă.

     Soacra

Cezar-Florin Ciobîcă / Ziua Victoriei -/ o conduc pe soacră-mea / pe ultimul drum

Petru-Ioan Gârda - Salvamar ad-hoc pentru soacră / Sfidând al mării viu tumult,/ Pe frig, pe ploaie, vânt şi ceaţă,/ M-am chinuit extrem de mult,/ ...Că tot ieşea la suprafaţă.

Școala de azi

Iulian Dămăcuș / Școlar silitor -/ desenează și mănâncă / același măr

Petronela-Vali Slavu – Consultații cu părinții / Aflând că fata ei a încurcat-o,/ O-ntreabă mama, cu o gură mare:/ “Ce note sunt acestea, idioato?”/ Dar nu pe fată, ci pe-nvățătoare!

Oportunism

Manuela Miga / Lampa-n fereastră / și George nu mai vine -/ e bun și Gică

Vasile Larco - Moment prielnic / Abil e-oportunistul care / Găseşte, uneori pe-alese,/ Şi în portiţa de scăpare / O cheie-a  marilor succese!

Soarta intelectualului

Șerban Codrin / Academia scoate / un post la concurs –/ paznic de noapte

Dan Norea – Carteziană / Profesorul, filozofând,/ Ne spune, cu un zâmbet trist,/ Că are-n viaţă doar un gând:/ “Eu meditez şi, deci, exist !”

Spitalul de azi

Cezar-Florin Ciobîcă / haijin în spital -/ numărându-și zilele / și silabele

Sorin Olariu – Neurologul / Pacienţi cu fel de fel / De probleme neuro,/ Vin cu sutele la el.../ De dolari sau euro.


Polițiști - milițieni

Dan Norea / anunț: angajez / polițist pensionar / sa bată nucul

George Petrone - Epitaf unui miliţian / Inima-i, ce nu odată / I-a fost obştii de folos,/ A-ncetat de-acum să bată  / Ca şi braţul lui vânjos.


Teme comune mai sunt multe – șomajul, conflictul între generații, șpaga și corupția... Dar prefer să închei cu o temă tratată la fel de bine de două persoane dragi mie, ambele trecute de 80 ani – optimismul în fața bătrâneții și a bolilor. Observați cât de asemănătoare sunt cele două tonalități, cu atât mai mult cu cât cei doi nu s-au cunoscut și nici măcar nu s-au citit reciproc.

Jules Cohn Botea / M-a învins viața?/ poate m-a pus în genunchi / dar nu-s la pământ

Sanda Ghinea -  Așteptându-l pe 2013 / Iau pastile și beau apă,/ Asta-i “Noaptea de Ajun”…/ Poate-s c-un picior în groapă? / Da! Dar am și unul bun.


B.4. Mijloace artistice

Situația se repetă, mijloacele artistice utilizate în epigramă și în senryu sunt aceleași. Motivul este de data aceasta al doilea atribut comun – umorul. Toți umoriștii, indiferent de gen, apelează cam la aceleași mijloace pentru a stârni hohote sau măcar zâmbete.

Paradoxul

Ion Roșioru / Treceri la nivel -/ crucea Sfântului Andrei / plus alte opt cruci

 

Marian Popescu  - Măria sa, femeia / Uite aşa, cât sunt de mic / I-am ajuns pân' la buric! / De-aş fi fost înalt, frumos,/ Ajungeam eu... şi mai jos!


Antiteza

Petru-Ioan Gârda / Mărfuri chinezești -/ românii se așează / în șir indian

George Petrone - Postul Mare (Abordare dialectică) / Un canon anevoios, / C-un conflict (ades patetic) / Între sufletu-mi pios / Şi stomacul meu eretic.


Elipsa

Grigore Chitul / inelul promis – / deodată lacul plin / numai de cercuri

George Petrone – Lui Constantin Iurașcu-Tataia la împlinirea vârstei de 80 ani / El poartă-n spate, ca oștenii,/ Povara celor opt decenii;/ În față, de asemeni poartă.../ Dar s-o lăsăm mai bine moartă!

Omonimia

Ioan Marinescu-Puiu / Prieteni de mici -/ ea s-a făcut mare / și el marinar

Laurențiu Ghiță – Marinarii / Ei sunt veşnic muşteriii / Unor bârfe de import:/ Îşi deosebesc copiii / După vorbă, ... după port!

Polisemia unei expresii

Ildiko Juverdeanu / călcând strâmb -/ la vecina-n casă / ortopedul

Gheorghe Constantinescu  - După operaţia estetică / Mi-a spus-o fără ezitare,/ Cu aroganţă şi tupeu: / "Iubitule, ce rău îmi pare,/ Dar nu mai eşti de nasul meu!"


Calamburul

Dan Norea / un brad prost crescut -/ arată nordul unde / vrea mușchiul lui

 

Petru-Ioan Gârda - La botezul navei / Pe punte, muşii, cu toptanul,/ Primeau smeriţi pe frunte  stropii,/ În timp ce însuşi căpitanul / Pupa la pupa poala popii.

Ironia

Constantin Stroe / Nunta de aur -/ mesenii moțăie / în ritm de dans

Ioan Toderașcu - Caritas, Safi, FNI, Bancorex etc./ Nu c-o fac eu pe deşteptul,/ Dar, de cinşpe ani încoace,/ Tot românul are dreptul / Să ia ţeapa care-i place!


Autoironia

Jules Cohn Botea / La lampa de gaz / s-au scris capodopere - / cred c-am să-mi cumpăr

Ion Diviza – Vânătoare de mistreți / Fiindcă nu veneau godacii,/ Am tot băut sub toți copacii,/ Când  s-au ivit, râmând, vreo trei,/ Eram deja mai porci ca ei.

Finalul surprinzător

Vasile Conioși Mesteșanu / de ziua muncii - / lucrând şi peste program / câţiva mascaţi

Vasile Til Blidaru - La o pomană aristocratică / Deşi am fost şi eu mişcat,/ -Aşa e la jelanie-/ O lacrimă nu am vărsat.../ Din cupa de şampanie.



  1. Autori cu fundul în două luntre

După cum poate ați observat din exemple, există epigramiști care scriu senryu și invers. Mă rog, invers ceva mai rar. Vreau să spun că există destui epigramiști care și-au încercat condeiul în haiku-senryu, dar am întâlnit puține cazuri în care cineva a scris mai întâi haiku-senryu și apoi a trecut la epigramă. Indiferent de ordinea abordării, aceștia merită enumerați: Ion Roșioru, Ioan Marinescu-Puiu, Radu Patrichi, Ana Ruse, Ion Diviza, Mihai Cucereavii, Eugen Deutsch, Elia David, Loredana-Florentina Dalian, Simona Dobrescu, Petru-Ioan Gârda, Grigore Chitul, Violeta Urdă...
Primul din listă cu care am discutat problema autorilor cu fundul în ambele luntre a fost Ioan Marinescu-Puiu. Mi-a dat câteva nume, dar le-am uitat, pe vremea aceea nu îmi erau deloc familiare. Deși nu sunt sigur, cred că l-a pomenit pe Nicolae-Paul Mihail. În schimb, m-a frapat o altă afirmație: se trece foarte greu de la una la alta. Dacă scrii o perioadă haiku-senryu, îți piere inspirația pentru epigramă. Și invers. Se pare că cele două muze nu se înghit deloc una pe alta.
Ei bine, au trecut șapte ani de atunci și nu țin cont de sfatul domnie sale, scriu în paralel și epigramă și haiku-senryu. O fac dinadins, am un alibi pentru faptul că le scriu pe ambele la fel de prost.

Bibliografie

1.  Elis Râpeanu – Epigrama în literatura română, teză de doctorat, Ed. Dealul Melcilor, Brașov, 2001
2.  Elis Râpeanu – Epigrama, un “strănut literar”?, Ed. Tipo-Man, Ploiești 2013
3.  Persius, Iuvenal, Marțial – Satire și epigrame, Ed. pentru Literatură, București, 1967
4.  Omar Khayyam, Saadi, Hafez – Catrene persane, Ed. Albatros, București, 1974
5.  George Petrone – Epigrame și catrene epigramatice, Ed. Timpul, Iași, 2006
6.  Eugen Albu, Gheorghe Bâlici, Dan Căpruciu, Ion Diviza – Cvadriga cu pegAși, Ed. Pax Aura Mundi, galați, 2013
7.  Nicolae Bunduri – Secretele unui “Gură Spartă”, Ed. Twin Software, Brașov, 2013
8.  Gheorghe Bâlici – O mie și una de epigrame, Ed. Gunivas, Chișinău, 2013
9.     Ioan Toderașcu – Ariciul cu țepi de alint, Ed. PIM, Iași, 2012
10.  Vali Slavu – Despre școală, mai în glumă, mai în serios, Ed. Deva, 2014
11.  Stelian Filip – Galaxia ochilor noștri, Ed. Eminescu, București, 2008
12.  Mihai Frunză – Dicționar impertinent, Ed. Proilavia, Brăila, 2011
13.  Jules Cohn Botea – Zâmbete în stil japonez, Ed. Verus, București, 2011
14.  Jules Cohn Botea – Senryu- Kyoka, un surâs în stil nipon, articol prezentat la Colocviul de Haiku, Constanța, 2007
15.  Valentin Nicolițov, antologie de senryu – Zi de chenzină, Ed. Societății Scriitorilor Români, București, 2012
16.  Edward Weiss – Lecții de haiku, publicate pe Wisteria Press și republicate pe Romanian Kukai, precum și multe alte articole publicate pe Romanian Kukai
17.  Marius Chelaru  - Biblioteca Haiku
18.  Poeme participante la concursurile Romanian Kukai, Haiku Club și Romanian Haiku, de pe site-urile păstorite de Corneliu Traian Atanasiu.



Un comentariu:

Ion Hoinaru spunea...

Interesant si util. Destul de greu sa stabilesc, cam pe unde m-as putea incadra eu.