într-un singur brad / milioane de becuri - / un poem ratat!...
Petruț Pârvescu
Concizia haiku-ului nu trebuie judecată din punct de vedere
formal. Numărul mic de versuri sau silabe nu este nicidecum o garanție a
laconismului său. Chiar și în cele 17 silabe, exprimarea poate păcătui foarte
lesne prin diluție și umplutură, dezlînare și descriptivism.
Stilistic, sintagmele haiku-ului sînt (ar trebui să fie)
niște precipitate cristaline dens evocative, sobre şi austere. Constituind
rodul unui proces de omisiune elocventă, al unei tendințe eliptice de concentrare
și esențializare a expresiei, ele încearcă să pună cititorul față în față cu elocvenţa
taciturn-simbolică a imaginilor. Pentru că omisiunea nu este o (întîmplătoare)
neglijență stilistică, ci un procedeu voluntar și premeditat prin care textul
este epurat de acel balast care l-ar face explicit sau descriptiv. Numai un
text ascetic, reținut și rezervat poate rămîne unul plin de tensiunea sugestivă
a aluzivului nerostit.
Totuși, cînd inspirația are ca motiv un eveniment notoriu
sau o sărbătoare, așa cum se întîmplă la concursurile sau antologiile cu temă, tentația
celor care nu și-au format gustul pentru haiku este aceea de a da-n vileag cît
mai multe dintre trăsăturile lucrului tematizat sau de a-l celebra vădit în loc
de a-l menționa doar succint și discret.
Cîteva dintre concursurile ROMANIAN KUKAI, avînd asemenea
teme, ne-au oferit poeme care arată cum nu trebuie compus un haiku. Se scriu în
asemenea ocazii poeme cu caracter ostentativ făcute parcă pentru a impresiona,
a provoca, a demonstra ceea ce știe autorul despre tema respectivă și, desigur,
despre felul cum este simțit sau trebuie trăit momentul respectiv. Stilistic,
maniera este aceea a școlarului care se simte atotștiutor și sare-n sus, împungînd
cu degetele, gata să scoată ochii profesorului: Eu, spun eu, știu eu!
Dacă e Crăciun, de pildă, se etalează bradul, nămeții,
colindătorii, steaua, magii, nașterea Domnului, clopotele, vraja, îngerii.
bradu-n fereastră -
prin nămeții cât casa
colindătorii...
o stea printre oameni
magii pornesc la drum:
s-a născut Domnul!
tainica vrajă
sub bradul de Crăciun -
bat clopotele!
pomul de Crăciun
colindă la fereastră
șoaptă de înger
Dacă e
Anul Nou, e musai să pomenești festivist de freamăt, artificii, ulițe troienite
și plugușor, sorcovă, belșug, șampanie.
freamătă
vremea,
artificiile
spintecă cerul
Noul An apare
uliţi
troienite -
copii cu
plugușorul
vestesc anul
nou
copiii la
porţi -
sorcova în
zăpadă
semn de belşug
cer învăpăiat
-
valuri de
şampanie
aduc noul an
De Mucenici, se insistă pe ritualurile
domestice: aromele de nuci și miere, sfințișorii sau fiertura, vinul, candela,
masa de brad, toți laolaltă.
în toată casa
aroma sărbătorii -
fierb mucenicii
martie, sfințișori -
așteptând îndulcita
pomenire
pe masa de brad –
pregătiți mucenicii
arde candela
umple grădina
miros de nuci şi
miere
zi de mucenici
împletiţi în opt
cu pâine, nuci şi
miere –
simpli mucenici!
toţi laolaltă –
de sufletul morţilor
mucenici cu vin
obicei străvechi
patruzeci de mucenici
pios împletiţi
De ziua muncii, ritualu-i mai profan:
mici și bere, grătar și sudoare, picnic și… răni în poiană.
de ziua muncii
bere si mici la soare
la re-vedere!
de ziua muncii -
râu de transpirație
lângă grătare
între prieteni -
la pădure la picnic
de ziua muncii
pretutindeni
urmele ospãţului –
de ziua muncii
de ziua muncii
întotdeauna rămân
răni în poiană…
La Bobotează,
trebuie pomenit Sfîntul Duh, preoții, gerul, crucea în valuri și busuiocul.
de Bobotează -
sfinţenia Duhului
prin toată casa
bobotează cu ger -
preoţi sfinţind ape
şi pe noi oamenii
crucea în valuri
prinsă de Bobotează -
doar act de curaj?
de Bobotează
prin ger şi
promoroacă -
busuiocul ud
Farmecul haiku-ului constă însă tocmai
în faptul că toate amănuntele debitate de autorul pripit sînt cuprinse deja în
numele evenimentului. Numirea (singură) spune aceste lucruri implicit, eliptic.
Numirea pură și simplă este de fapt elipsa cea mai frustă, mai sobră și mai
spontană. Fără adaosuri, lucrul numit iradiază (deja) toate aluziile și
sugestiile cu care l-a înzestrat cultura care-l înglobează. Contextul
descriptiv, explicitînd, îl sărăcește de bogăția implicită a apropourilor
virtuale.
Poeme ca cele de mai jos ating apogeul
gîfîit al aglomerării detaliilor și platitudinea maximală a descriptivului, încercînd să
epuizeze inflaționist lista celor știute despre tema propusă. În loc să esențializeze, enumeră un inventar
dorit exhaustiv.
visul unei
nopţi
cu îngeri şi
cu stele -
pomul de
Crăciun
Artificii.
Ger.
Şampanii -
ochii pe ceas.
Prag. Câți vor
rămâne?
Clopotele bat
în sat
popa aşteaptă
mucenicii-s
calzi
Sfinţii
Mucenici –
din rănile lor
curge
lapte cu miere
de ziua muncii
-
prin berării
se-adună
muncitori
cheflii
La fel de oportună și ofertantă li se
pare novicilor și posibilitatea de a-și expune și trăirea de rigoare. Trăire,
cum se vede din poemele de mai jos, convențională, banală, știută, mălăiață. Și
uneori aiuristică prin bunele intenții evident nerealizabile - nopţile
fericite ale copiilor străzii stând sub bradul din piață.
copilărie -
brad de Crăciun
încărcat
mângâierea mamei
copiii străzii
stând sub brad împodobit -
nopţi fericite
vine Anul Nou –
cîte speranţe iarăşi
se-agaţă-n calendar
steluțe în brad
Dumnezeu ne șoptește
vine Anul Nou!
sub semnul
tainei
icoana muceniţei
opreşte plânsul
mucenicie –
prin clopote tăcute
cântec de îngeri...
de ziua muncii
orchestrând fericirea
mici abia prăjiți
verde crud de mai
o zi a muncii ca-n
rai
salcâmii cântă
la Bobotează,
mireasmă de busuioc
pe mâini şi-n suflet
de Bobotează
întoarceri spre origini -
căutând crucea...
sufletele se deschid,
iubirea se revarsă
de Sfânta Bobotează
Tentația de a celebra și a proslăvi
faptul nu face decît să dilueze substanța poemului. Exhibarea admirației și a
entuziasmului, firești în poezia occidentală, nu este agreată de spiritul
poeziei nipone. De aceea, e recomandabil ca autorul să nu cedeze ispitei de a
scrie crîmpeie de odă sau versete imnice. Autorul de haiku este rezervat.
Bucuria și trăirile sale au atașată o surdină. Sînt mai sobre, mai cumpătate,
mai interiorizate.
Este bine să vedem și cum au evitat
aceste capcane poemele bune din concursurile menționate. Pentru bradul
de Crăciun, Henriette
Berge, a menționat doar colindele și, în locul simțirii exultante, contrar
împrejurării care îndeamnă la bucurie, a preferat să evoce tristețea bunicii,
care, se subînțelege, este singură lîngă bradul cu pricina.
s-aud colinde -
lângă bradul de Crăciun
bunica tristă
Pentru Horia Ivăşcan, uimirea copilului
privind la luminițele din brad este mai mult decît bucurie și devine de-a
dreptul extaz al jocului. Pretextul Crăciunului este doar un cadru, o
atmosferă, un fundal.
luminiţe-n pom -
micuţul meu clipeşte
imitându-le
Anul Nou, prilej obișnuit pentru un nou
început sau măcar pentru urări de bucurie și prosperitate rostite de cei dragi,
este pentru Valeria Tamaș doar o rememorare ironică a singurătății.
noaptea dintre ani –
îmi urează la mulți ani
doar papagalul
Și Eduard Ţară desacralizează imaginea noului an. Șirurile de urme care
se întîlnesc în prag nu par să fie esențial diferite. Vreme trece, vreme vine. Noaptea
dintre ani e doar un prilej de a medita cu o amărăciune senină la deșertăciunea
timpului.
noapte de An Nou –
un şir de urme pleacă
şi altul vine
Pentru Valeria Tamaș, poemul iese din canonul sărbătorii Mucenicilor şi nu evocă nici bucatele
îndrituite, nici amintirea faptelor celor comemoraţi. Rolul de mucenic este
atribuit unui salcîm a cărui statornicie este mai mult decît incontestabilă.
Neclintit o viață, aplecîndu-se doar sorții fără să se frîngă, pierzînd și
recuperînd an de an frunza, salcîmul a rămas devotat gliei și cerului, locului
unde s-a ivit. În fireasca lui aspiraţie către înalt, s-a stins... în
rugăciune. Toată spiritualitatea celor ştiute este concentrată acum într-un
simbol.
ultimul mucenic
sfârșit în rugăciune...
un salcâm uscat
Există în poemul următor al lui Cezar
Florin Ciobîcă o distincţie neexplicitată între babă şi bunică. Între zilele
vitrege ale babelor şi cuptorul prodigios al bunicii. Se pare însă că, de data
asta, în absenţa bunicii, Dochia şi-a extins jurisdicţia şi asupra cuptorului,
interzicînd sărbătoarea. Focul nu e aprins, aluatul nu dospeşte, vremea nu-i
coaptă nici pentru sărbătoare, nici pentru primăvară.
zilele babei -
din cuptorul bunicii
niciun mucenic
Ziua
Muncii și-a cam pierdut aura de sărbătoare comunistă. Maria Adam însă
reușește să-i recupereze o aură nouă în ton cu instalarea primăverii. Și
lozinca sărbătoririi prin muncă se potrivește de minune travaliului rîndunicii
întoarse la cuib.
Ziua Muncii –
rândunica-şi repară
vechiul cuib
În schimb, Octavian Mareș sesizează
felul în care ea e persiflată pînă și de cîini. Festivismul de odinioară, care
proslăvea onoarea muncii, prin parade pline de fast și-a pierdut însemnele și
lenea canină s-a instalat în locurile unde ele erau oficiate.
de ziua muncii –
unde era tribuna
doarme un câine
Cînd poemul e bun, nu mai e nevoie să pomenești de Sfîntul Duh. Este suficient să trimiți,
așa cum face Alex Șerban, la o imagine
aievea în care se petrece epifania.
de Bobotează -
în cireşul îngheţat
un porumbel alb
Sau, dacă ai simțul elipsei, Boboteaza poate fi surprinsă într-un gest aparent contradictoriu,
dacă știi, precum Ildiko Juverdeanu, că momentul este prielnic fetelor care cad
pe gheaţă pentru că sigur se vor mărita în acel an.
epifanie –
zîmbind piciorului
rupt
fata bătrînă
Haiku-ul tinde să transmită în primul rînd o anume atitudine
de viață. Concizia textului rezultă nu atît din scurtimea canonică a celor 17
silabe, cît din refuzul stilului discursiv și descriptiv. Autorul gustă în
viață și, în consecință, și în poezie expresia concentrată care preferă
sugestia. Nu cuvintele sînt totul, vorbele trebuie să ne îndrepte doar atenția
către lucrurile care sînt mult mai grăitoare în muțenia lor. Nu trebuie să-ți
pierzi vremea cu sporovăiala, trebuie mai degrabă să asculți, să vezi, să simți
lumea de o bogăție inepuizabilă a lucrurilor între care trăiești.
O temă, un subiect nu trebuie să fie obsedante și
ostentative într-un haiku. Ele sînt mai curînd motive desolemnizate, tratate
doar tangențial. Observate acolo unde, în relație cu alte lucruri, se comportă paradoxal și se contrazic singure.
Poemul apelează la ele fără să le privilegieze, bucurîndu-se însă de
potențialul lor aluziv sporit față de alte lucruri.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu