(mai multe adjective într-un poem)
În poemele în care sînt mai multe adjective, ele pot servi la exprimarea unui contrast sau a unei opoziţii:
Zi de martie –
pe-o singură frunză
toată zăpada
Primul trandafir.
Şi toate păsările.
Şi eu singur cuc
Opoziţia este aici una cantitativă între unul şi totul. Dar contrastul poate fi şi calitativ:
Prin spărtura
bidonului ruginit,
macul roşu
Vin albinele.
Să fiu mărul înflorit?
Să fiu stupul gol?
Deşi nu-i vorba de perechi antonimice, ce e vechi şi degradat contrastează cu vitalitatea unei culori proaspete, ce e deja izbucnire a vieţii şi a rodniciei cu ceea ce este doar rumoare a albinelor gata de cules.
În alte cazuri două adejctive înseamnă o accentuare prin repetiţie:
Plouă monoton
peste gara pustie
cu ceasul stricat
Pe banca înzăpezită
o frunză uscată –
iarna scrie poeme
Copaci goi
şi cuiburi părăsite
aşteptând primăvara
Apa secată
din lutul uscat –
ţipătul prigoriei
Pustietatea gării este augmentată de ceasul stricat, frunza uscată potenţează senzaţia de iarnă a băncii înzăpezite, copacii aşteaptă frunza precum cuiburile întoarcerea păsărilor, apa secată face pereche cu lutul uscat.
Trei adjective folosite cu talent, pot spune uneori multe:
Cuibul berzei gol
pe-acoperişul surpat.
Muşchiul verde pe scări
Toate trei vorbesc de învechire, deteriorare, degradare, dar părăsirea şi dărăpănarea din primele două versuri au un contrapunct în revanşa şi escaladarea muşchiului. Cenuşiul ponosirii şi al dispariţiei primeşte replica verde a invaziei vegetale.
Despre alt poem cu trei adjective cu pondere maximă în economia poemului am vorbit anterior:
Trestie spartă –
golul plin de cântece
rostuit de vânt
Poemul îmi aminteşte de versurile finale din Columna lui Memnon a lui Blaga:
Căci are un suflet şi piatra inertă
cît timp ne-mplinire lăuntrică poartă.
Dar fără de-o rană făptura e moartă.
Aceeaşi recuperare plină de rost a fiinţei vulnerabile şi vătămate.
Un comentariu:
Unul dintre haikuuri îmi aparține. E bine ca atunci când se comentează autorii să fie menționați, altfel s-ar putea crede că textele apațin comentatorului. Încă nu am devenit folclor, deși tare bine ar fi! Florin Grigoriu
Trimiteți un comentariu