„Cred că un mare poet fără discipoli este ca un om fără copii.”

Eduard Ţară


locul desfăşurării primului kukai din România, locul unde puteţi găsi informaţii despre fenomenul haiku din ţară şi nu numai

vineri, 31 iulie 2009

Ghici cine... iulie 2009

Livia Ciupav a făcut tabelul voturilor, foaia a doua unde am calculat cine sînt cei care au făcut cele mai bune aprecieri e completată de mine. Ambele le-am trimis pe lista LAPNO.

Felicitări primului care reuşeşte să voteze doar poeme din clasate pe primele 3 locuri: Petruţ Pârvescu.




Rezultatele cumulate pe primele patru luni jurizate le găsiţi mai jos. Sînt luaţi în calcul doar cei care au acumulat la fiecare etapă măcar 9 puncte, adică jumătate din maximum posibil care ar fi 18 puncte (6x3). Iată cum stăm pînă acum:




(ca şi pînă acum, cu clic pe tabele, le puteţi vedea în mărimea originală)

Toate rezultatele la concursul GHICI CARE SÎNT CELE MAI BUNE POEME le puteţi vedea cu clic pe linkul anterior.


Niciun comentariu: