„Cred că un mare poet fără discipoli este ca un om fără copii.”

Eduard Ţară


locul desfăşurării primului kukai din România, locul unde puteţi găsi informaţii despre fenomenul haiku din ţară şi nu numai

miercuri, 30 ianuarie 2008

DE LA HAIKU PRIN RENGAY CĂTRE RENGA

Comunicarea cu titlul DE LA HAIKU PRIN RENGAY CĂTRE RENGA aparţine Manuelei Miga şi a fost susţinută la Colocviul Naţional de Haiku, Constanţa-Mamaia, 8-10 septembrie 1995. Ea a fost publicată ulterior în revista ORION nr. 5 din 1996.

Îi mulţumim doamnei Manuela Miga pentru că ne-a îngăduit publicarea ei aici şi pentru faptul că ne-a prilejuit astfel o premieră, primul articol despre un gen aparte - poemul în lanţ.

*


Lectura cărţilor şi articolelor despre poezia în lanţ m-a fermecat şi m-a umplut de inhibiţii, mai ales „Japanese Linked Poetry” de Earl Miner, Princeton University Press.

Oare când şi cu cine aş putea scrie măcar o iisute (o scurtă secvenţă de poezie în lanţ fără un număr fix de strofe)? Să încerc singură? Ar fi prea trist.

Incubată iremediabil de haiku, necutezând încă să scriu (ceva care să semene cu renga), la iniţiativa confratelui Şerban Codrin, am exersat rengay, această formă neortodoxă, un hibrid al poeziei în lanţ născut în preagrăbitul nostru deceniu.

Împreună cu Şerban Codrin, am hotărât să adoptăm forma ce ne era cunoscută din numărul 2 al volumului 2 al reviste Albatros. Varianta rengay în care unul din autori scrie primele 3 strofe şi celălalt îi răspunde în următoarele 3 ni s-a părut şi mai lipsită de justificare, iar varianta cu trei autori ne-a stârnit rengay-fobia din cauza zgârceniei cu care acordă spaţiu de manifestare fiecărui poet (3+2 versuri!). Oricum, noi eram doar doi. M-am văzut nevoită să inventez un sens pentru anomalia structurii sale (3 –2 –3 –3 –2 –3) ce încalcă regula de succesiune a poemului în lanţ, în care 3 versuri (5–7–5) trebuie să fie urmate de două versuri (7–7). Am considerat, deci, că rengay este compusă din două secvenţe simetrice de câte 3 – 2 – 3 versuri şi două cezuri mobile ce modifică sensul celor două subunităţi 3 + 2 şi 2 + 3 versuri. Am gândit a doua secvenţă – strofele 4, 5, 6 – ca fiind o replică la prima secvenţă – octava superioară a strofelor 1, 2, 3. Cu entuziasm juvenil, am hotărât să nesocotesc o regulă cardinală a poemului renga: nici o strofă nu se leagă integral şi continuu ca sens cu nici o altă strofă cu excepţia celei imediat anterioare (maeku) şi imediat posterioare (tsukeku). Am decis să leg strofa 4 de cea iniţială printr-o legătură de corespondenţă similară cu cea dintre trăsăturile 1 şi 4, dar mai ales 2 şi 5 din hexagramele I Ching-ului. Liniştea mea sufletească a fost regăsită când am citit că rengashi, precum inventivul şi nonconformistul Soin, şamanicul Saikaku, poeţi din şcoala Danrin, însuşi Bashō şi, ocazional, adepţi ai stilului Teimon au scris subsecvenţe, mai precis contrasecvenţe de renga utilizând un tip de legătură nonstandard – over low link* (legătură revărsată).

Deci: în structura noastră de rengay cea mai importantă strofă trebuie să fie strofa a patra, strofa-pivot, urmând apoi – ca grad de intensitate – strofa a şasea, conclusivă. Fiind vorba de un număr foarte mic de strofe în lanţ, titlul – important –, va trebui să pună în evidenţă unitatea întregului desenat prin zigzagarea printre unităţile semantice în care „ceva continuă şi ceva se schimbă”.

Nu am intenţia acum să încerc o analiză detaliată a temei, motivului, ritmului, tonului, semnificaţiei şi tipurilor de legături decelabile în cele trei poeme pe care le-am scris cu Şerban Codrin. Voi cita pe rând o rengay şi voi atinge, parţial, doar câteva elemente de bază ale construcţiei în care am încercat să aplicăm procedee şi stiluri de legături utilizate în renga clasică (atât cât am putut să le pătrundem şi să ne pătrundem de ele).

„HANARENGAY”

Şerban Codrin şi
Manuela Miga

Când înfloreşte
magnolia străduţa
capătă nume (SC)

O bătrână culege
flori de muşeţel din şanţ (MM)

Vorbesc în şoaptă
cu fata vecinului –
polen pe-o geană (SC)

În acea clipă –
flori galbene de lotus
pe-aleea Eden (MM)

Floarea viţei de vie
neştiută de nimeni (SC)

Sarmale în foi
de viţă – şarpele, vai!
linge smântâna. (MM)

În „Hanarengay” (hana înseamnă în japoneză floare, iar plantele, în regulile de renga ale lui Shokaku, sânt considerate o categorie lexicală), a patra strofă introduce schimbarea locului acţiunii din prima secvenţă (străduţa fără nume) în paradis al cuplului de îndrăgostiţi, care se transformă în cuplu mistic (lotuşi, cuplu primordial). Procedeul de transfer al locului şi al persoanelor este cunoscut sub numele de ba-ninjo. Strofa a patra se leagă printr-o legătură de conţinut (kokoro-zuke) cu strofa întâi – numele străduţei este Eden; cu strofa a treia, legătura poate fi definită ca ţinând, într-un mod mai subtil, de rangul persoanelor (kurai); îndrăgostiţii devin fiinţe/flori mistice. Este o legătură îndepărtată (distant link), unul dintre cele patru tipuri utilizate de Bashō în stilul nioi-zuke** (scent link – legătură mireasmă).

Strofa a şasea, în tonalitate ironică, aduce în scenă frunzele de viţă în locul florilor cu care ne obişnuisem în fiecare strofă (în strofa a treia există doar sugestia – polen). Atmosfera laică din strofa iniţială, cârmeşte către sacru în micro-poemul al patrulea, chiar dacă finalul este de un cinism balcanic. Paradis fără şarpe nu există şi, dacă eşti flămând, fructul oprit al cunoaşterii nu are nici o şansă în faţa sarmalei. În Balcani, barca iubirii se transformă foarte repede în cratiţă de bucătărie. Avantajul este că Adam şi Eva rămân inocenţi. Dacă ar fi fost japonezi, poate că ar fi ales şarpele.

HOŢII DE HAINE

Şerban Codrin şi
Manuela Miga

Haine de vară
îndesate în dulapul
cu uşa spartă (SC)

La ultima vizită
Hoţii nu s-au pricopsit (MM)

Ar fi preferat
să-i acopere ploaia.
Nici un nor pe cer (SC)

Printre pescăruşi –
trupul gol al femeii
azvârlit pe ţărm (MM)

O voce a nimănui

odată cu refluxul (SC)

În raza lunii -

roi de efemeride

începând nunta. (MM)

În „Hoţii de haine”, legăturile, mai puţin evidente, pot fi clasate ca legături îndepărtate cerând cititorului să decodifice textul colajului. Nerecomandată începătorilor, legătura uşoară (light link) este foarte atrăgătoare; în treacăt fie spus, karumi a fost folosit de Bashō mai curând pentru stilul sistemului de legături nioi-zuke inventat de el în haikai no renga, nu ca termen estetic. Hainele sânt unul dintre motivele unei tematici de renga zo (amestec); simplu veşmânt în prima secvenţă, ele devin corp (veşmânt al spiritului) în secvenţa a doua, iar hoţii se metamorfozează într-un simbol al reabsorbţiei. Ritmul rămâne acelaşi cu accente pe a patra şi a şasea strofă, aceasta din urmă sugerând veşnica întoarcere (ca hexagrama 24, Fu) prin moarte, reabsorbţie şi renaştere în lumea efemeră. În strofa a treia, pluteşte o aluzie la un splendid haiku al lui Kikaku, aluzie anticipată în strofa întâi:

The beggar.
He has Heaven and Earth
For his Summer clothes.

(tradus de Blyth)

Cerşetorul.
Cerul şi Pământul
sânt hainele lui de vară.

Acest tip de legătură se evidenţiază prin permanenta schimbare a tonului: neutru (1), batjocoritor (2), pur, romantic (3), tragic (4), filosofic (respiraţia lui Brahma, care, inspirând, cheamă făpturile la el şi expirând le creează (5,6).

VISUL URSITOARELOR

Şerban Codrin şi
Manuela Miga


Somnul de amiază –
ciocănitoarea bate
în coada sapei (SC)

Pădurarul tresare
la sforăitul propriu (MM)

Braconierul
citind în tren romanul
„Braconierii” (SC)

Punte viselor
paşii ursitoarelor
un copil plânge (MM)

Mireasă şi regină
Îi va deveni mama (SC)

Viteazul bărbat
sprijinit într-un toiag
în sfârşit vede. (MM)

„Visul ursitoarelor” este susţinut, în general, de legături de tip kokoro-zuke (emoţie, concept, semnificaţie). Demersul poemului se concretizează în negaţii succesive: când sapa se odihneşte, sabotându-i coada şi somnul pădurarului, cea care „sapă” e pasărea (1); nu ciocănitoarea, ci sforăitul produce zgomotul (2); nu pădurarul este acela care doarme şi visează, ci un personaj antitetic, braconierul, citeşte această poveste într-o carte (3); nu povestea este depănată la naşterea copilului de către ursitoare, ci copilul visează (5). Suportat cu bravură, destinul copilului ce a parcurs destinul (complexul) lui Oedip este transgresat prin sacrificiul care anulează hybrisul, vina tragică. Orbirea‚ negare a vederii fizice, limitate, duce, în mod aparent paradoxal, la iluminare(6). Acest gen de legătură prin aluzie este numit în şcoala Danrin nuke-zuke. Titlul afirmă că poveştile fiecăruia sânt incluse în visul altcuiva, superior ca rang. Dar cine ţese visul ursitoarelor?

Desigur, experienţa scrierii acestor trei rengay a fost un joc captivant şi a dus la stabilirea unei relaţii cu o persoană cu care, anterior, schimbasem doar câteva fraze. Sōgi a spus: „Dacă legi bine strofele, este ca şi cum ai fi capabil să fii în relaţii bune cu un străin; dacă eşti slab în domeniul legării strofelor, este ca şi cum ai fi în relaţii proaste cu propriile tale rude.”

Însăşi existenţa, potrivit buddhismului, este definită ca relaţie. Desigur, cu cât ele sânt mai ample, cu mai multe armonice. În Tibet se practică un mod de a cânta în care, datorită unei ciudate impostaţii, armonicele sunetelor se emit separat, aşa cum separat pot fi descifrate niveluri şi feluri de legături în poemul în lanţ. În tratatul său de renga, „Hitooigoto, Ueshima Onitsura a spus: „Calea învăţăturii este fără sfârşit şi, dacă progresezi, misterul ei nu are limite.” Din păcate, pe calea aceasta nu este îmbulzeală. În veacul nostru preagrăbit hotarele alungă misterul; limitele duc la separare, iar izolarea, inevitabil, duce la sărăcie şi moarte. Să ne întoarcem la bucuria dialogului, să revenim la renga practicată ca o autentică progresie de idei şi de imagini întru adevăr şi sinceritate (makoto), să ne reîntoarcem chiar şi cu o poticneală în pantofii prea strâmţi şi din înlocuitori ai celor 6 strofe de rengay. Să-i schimbăm cât mai repede cu sandalele de paie, care şed atât de bine călătorului pe calea celor patru anotimpuri.

____________________________________

*) Vezi Christopher Drake, „The collision of Tradition in Saikasu’s Haikai”, Harvard Journal of Asiatic Studies, vol. 2, nr. 1, 1996, pag. 43-45.

**) Vezi Haruo Shirane, „Matsuo Bashō and Poetics of Scent”, Howard Journal of Asiatic Studies, vol. 52, nr. 1, 1992.

luni, 28 ianuarie 2008

Comentariile lui Dan Florică la concursul lunii ianuarie 2008 (II)



Alte trei haiku-uri care merită atenţia noastră

In ordirea premierii lor, voi prezenta cele trei haiku-uri, remarcate de o parte din dvs.

Viscol în noapte - / bunica toarce privind / pe geamul tot mai mic

Autoarea este însăşi Maria Tirenescu, componentă de bază a conducerii şi administrării site-ului. Interesant din punct de vedere al sugestivităţii poemului este tocmai versul trei. De ce e acel geam pe timp de noapte, de iarnă viscolită tot mai mic înţelegem fiecare dintre noi din experienţa de viaţă pe care o avem deja. Cu tot şuierul de afară, zăpada ce cade din văzduh, se tot depune la fereastră, micşorându-i spaţiul transparent. La un moment dat această micşorare se va încetini, se va opri, chiar, însă bunica toarce în momentul în care micşorarea geamului se întâmplă în mod vizibil. Ea, chiar îşi dă seama, de acest fapt, privind în noapte.

Negativitatea poemului e declanşată din momentul pronunţării primului cuvânt, viscol, şi este întărită şi sporită prin continuarea în noapte. Pe bunica, cu toată vârsta ei înaintată, nu o putem concepe, cu toate excepţiile care se mai întâlnesc, decât ca bună, tăcută, blîndă, răbdătoare. Ea apare în poem ca o contrapondere la negativitatea naturii în plină manifestare violentă. Apoi, negativitatea erupe în final prin constatarea că geamul e tot mai mic. Poemul e original şi uşor de înţeles, demn de luat în seamă prin observaţia subtilă, pe care ne-o propune în premieră. Atmosferă de sabi, al cărei pilon central e singurătatea bunicii, pe timp de noapte şi de viscol (când multe se pot întâmpla). Bunica e trează, lucrează, poate şi îngrijorată de ceea ce se întâmplă afară, îngrijorare pe care ne-o evidenţiază faptul că privirea ei e îndreptată spre fereastră. Patru substantive sunt presărate de-a lungul poemului, nici unul nu îl încheie însă, aşa cum râvnim de obicei. Verbe, unul la indicativ şi altul la gerunziu, aflate în subtilă interacţiune, la mijlocul poemului, în versul doi.

Pecetea efemerităţii o aflăm şi aici în întregul poem: viscol, noapte, bunica, geam. Toate la singular, în deplină concordanţă cu esenţa sabi-ului. Întrebările fundamentale primesc răspuns, pentru cei interesaţi de acest aspect. Sugestivitatea pe care o inspiră, după atâtea rânduri aşternute pe hârtie, consider că este convingătoare.

Afară-i viscol; / sub plapuma dragostei / arşiţa Evei

Autorul, Dumitru Roşu, colegul meu, pictor şi poet, de la SRH Bucureşti, reuşeşte un haiku remarcabil pe tema, puţin uzitată, a erosului. Arşiţa Evei este expresia care ne întâmpină, abia în versul trei şi trădează caracteristica poemului nipono-românesc. Sugestivitatea este elocventă, frumos exprimată şi totodată penetrantă în simţurile noastre nerăscolite. Un contrast foarte clar opune viscolul, evident de afară, şi arşiţa din lăuntru. Contrastul, cum bine se vede, e dublu la el adăugându-se şi cel precizat separat: afară–înlăuntru (sub plapuma din dormitor). Al doilea termen fiind şi el dublat, în contextul dezvăluit de autor. Dacă afară negativitatea îşi face de cap, sub plapumă, ea nu mai are nici un efect, o altfel de natură, cu resursele mobilizate din plin, îşi face remarcate virtuţile. Aflăm în versul doi un cuvânt care din totdeauna a presupus, de obicei bunătate, iubire şi tot ce mai poate descinde din ea. Dacă vreţi: speranţă, viitor, fericire. Număr cinci substantive, din care unul, ultimul, e nume propriu, dintru inceputuri, al femeii biblice. Nimic etern, totul trecător. Cine? Unde? Cand? Vă stau la dispoziţie. Dintre haiku-urile cu caracter erotic, pur românesc, păstraţi-l şi pe acesta pe tabla memoriei.

Copilărie - / zăpada scrâşneşte / încă o dată

Un tânăr, probabil de 20 ani, pe numele lui Flueraşu Petre, acum, student la Universitate, number one la revista online Arcada, e autorul acestui haiku frumos, poate oarecum imperfect. Despre copilărie majoritatea dintre noi are amintiri excelente, care nu se vor sterge din memorie, niciodată. Unii au şi regrete, nostalgii de neimaginat, cum clar se poate constata de pe site-ul postat pentru noi, nefericiţii adulţi, ai acestor vremuri copleşitoare, spre a nu zice, chiar, demolatoare, de îndatoritorul nostru coleg, Jules Cohn Botea, alături de alte frumuseţi mature, pe care umanitatea, prin reprezentanţii ei, cei mai talentaţi, cei mai geniali, le produce, încă, cu dărnicie. Negativitatea este plasată de autor la mijlocul poemului şi precede acel, încă o dată, cu potenţial pozitiv. Rezultă aci un contrast remarcabil dintre zăpada scrâşnind (o negativitate puternică la care şi-a adus contribuţia şi un ger pe masură) şi acel neaşteptat, încă o dată, nu neapărat, nedorit, ci dimpotrivă. Avem de a face cu o stare de gheaţă, aş zice, resimţită pozitivant. Încă o dată e spus cu expresa dorinţă de a se mai repeta, cât mai mult, din momentul în care ne aşteptăm, să survină starea succesivă (în fond altceva) . Totul, pe fondul de o vigoare şi atractivitate rarisimă a copilăriei pe care o vom resimţi fortifiantă, întreaga noastră viaţă. Poemul are numai două substantive trimise, laolaltă, la înaintare, pe o suprafaţă încleştată de ger, percepută ca o provocare plăcută a vieţii, încă o dată şi încă o dată, spre infinitul nostru atât de finit. Copilăria, prin pozitivitatea ei, este opusă unei stări potenţial negative a mediului ambiant hibernal, generatoare prin prisma trăirilor vârstei preadulte, de aşteptări de sens contrar. Şi în acest poem efemeritatea este la ea acasă. Substantivele la singular conduc către o armosferă de sabi dar trăirea din final o împinge spre shiori, iar măiestria haijinului către hosomi, constând în lipsa dispreţuirii lucrurilor neînsemnate, la prima vedere. Felicitări Petre!


Şi acum o surpriză....

Unul dintre dvs., colegii mei cu gusturi literare exotice, mai precis nipone, şi-a exprimat nedumerirea că aşteptatele sau neaşteptatele comentarii lunare, întârzie. Afirmaţia aceasta ajunsă la mine printr-un domn căruia îi datorăm plăcerea de a ne întâlni pe acest site, acum, când sunt hotărât să ofer această plăcere altui doritor, spre a nu mi se reproşa că pun monopol pe această responsabilitate şi îndeletnicire liber asumată, de a nu o monotoniza şi duce în derizoriu, prefer s-o fac într-un moment de glorie nemanifestată. În nouă luni de când tot comentez, cum spuneam în septembrie, aşa cum îmi permite gradul personal de înţelegere a puterii de sugestivitate a haiku-ului nipon, nu am simţit, cu numai două-trei excepţii, că pot realiza cu dvs o relaţie biunivocă. Nu voi dispărea de tot. Încă. Voi mai comenta numai ceea ce îmi va place, cel mai mult. Voi concura în continuare alături de dvs cât mă vor ţine baierele spiritului. Şi ca un semn că ne-am întâlnit, cu plăcere, pe paginile acestui site în 2007 voi lăsa sper, o carte în care ne vom regăsi ulterior, mulţi dintre noi, prin performanţele înregistrate. Ofer precum se vede un răgaz aceluia, acelora care vor să preia această responsabiliate ce nu-ţi aduce satisfacţie personală decât dacă îţi cunoşti sincer propria măsură şi te mulţumeşti cu ea, şi dacă ştii că faci un lucru util apropiaţilor tăi, indiferent cum se vor comporta ei în relaţia cu tine.

Si acum am să comentez un haiku din producţia literară a lunii ianuarie, nepremiat, la un nivel de numai două puncte acordate, cu discernământul pe care îl avem, la ora actuală, dar care defineşte potenţialul ridicat la care a ajuns concursul online. Numele nu am să-l precizez. Îl veţi găsi dvs singuri. Sper să aveţi curiozitatea să-l identificaţi.

Haiku-ul sună aşa:

Viscol la stână - / în jur licăre perechi / lupi înfometaţi

Trebuie remarcat de la bun început caracterul clasic nipon al poemului, precizia lui în a avea 17 silabe după modelul 5 – 7- 5. Respectă tema propusă, deci are kigo. Are şi cezură după primul vers. Patru substantive parcurg aproape în întregime poemul, fără a-l finaliza: viscol, stână, perechi, lupi. Toate efemere, trecătoare, dar nu atât cât victimele neprecizate, ce pot urma momentului haiku. Se porneşte cu două efemerităţi singulare (viscol şi stână) şi se încheie cu două plurale: perechi şi lupi. E un crescendo aici... Stâna ne este înfăţişată într-un moment critic, când, asaltată de viscol, este înconjurată de lupi. Negativitate deci din belşug. In toată această aglomeraţie de rău , un rău mai puţin rău, dacă este văzut la timp, ne apare sub forma licăre perechi. Văd în el un semnal, un avertisment, care măcar poate pune în gardă, în stare de veghe, pe stăpânul turmei, spre salvarea ei. Licăre e verbul, cu referire la un substantiv neprecizat, stârnind curiozitate şi căutare. Spiritul mushin e prezent din start prin viscol şi continuă în ultimul vers prin lupi, care mai sunt şi înfometaţi, (mai decişi să-şi satisfacă pornirile instinctive). Patina timpului îmbracă forma efemeră a viscolului dar şi a lupilor hămesiti de foame. Viscolul este opus stânei căreia îi stau împotrivă şi lupii. Surprindem, prin analiză detaliată, o stare de nemişcare a stânei, căreia i se opune cea de mişcare, licărire a ochilor. Mai putem bănui starea de saţietate a turmei de la stână şi de înfometare a lupilor. Mesajul negativ al poemului cunoaşte un moment de întrerupere (prin pozitivare neintenţionată) la mijlocul acestuia, dar cu şanse de salvare neconcludente. Stâna este singură prin modul cum este definită dar ea se va confrunta cu o mulţime de lupi cu ochi licăritori (relaţie singular–plural). Mai putem întrevedea stâna ca pe o cetate asaltată de viscol ca factor agravant şi de lupi ca factori agresivi, sporiţi prin înfometare.

Precum vedeţi un haiku suficient de complex, cât nici nu bănuieşti dacă nu te apropii de el cu inţelegere şi curiozitate. E păcatul nostru, al multora, atunci când suntem stăpâniţi de grabă şi slujiţi de superficialitate. Autorul este un bun haijin, şi este îndreptăţit să continue pe calea ce conduce către nesperatul succes. Succes domnul meu !


Expoziţie de fotohaiku - Jules Cohn Botea

Ne face plăcere să vă anunţăm primul eveniment al începutului de an: între 11 şi 24 februarie, la Cercul Militar Naţional din Bucureşti, domnul Jules Cohn Botea prezintă o expoziţie personală de haishin şi fotohaiku.

Medic specialist, absolvent al Facultăţii de Pediatrie a IMF Bucureşti, Jules Cohn Botea este membru al Societăţii medicilor scriitori şi publicişti din România, al Societăţii Române de Haiku şi al Clubului de artă fotografică a medicilor.

Preocupat de literatură, a scris piese pentru teatru de păpuşi puse în scenă la teatrul de păpuşi “Pastiluţă” de la spitalul V. Gomoiu, care s-a bucurat peste 15 ani de spectacole desfăşurate în spitale, grădiniţe şi şcoli, primind numeroase premii la concursuri. Textele au fost adunate în volumul Hai la teatru.

A scris de asemenea teatru scurt, piesele fiind adunate în două volume Puf de păpădie (2000) şi Doi într-o barcă (2001). Cinci dintre piese, au fost puse în scenă de artişti amatori sau profesionişti,unele fiind premiate la concursuri de gen.

Publică primul fotohaiku în 1995. În 2000, publică primul volum de haiku Licurici ai gîndurilor mele, iar în 2001 volumul Imagini în boabe de rouă, în care sînt alăturate fotohaiku-uri şi poeme tanka. Volumul din 2003, Reverberaţii, cuprinde poeme haiku şi tanka comentate. Într-un volum colectiv din 2006, Lumina din oglindă (scris împreună cu Cornelia Atanasiu şi Vasile Moldovan), publică un eseu despre senryu.

A primit premiul Orion pentru cel mai bun senryu al anului 1997, premiul trei la concursul de haiku Slobozia 1998, premiul trei la concursul Ad Visum, Vişeul de sus, 2004, menţiune de onoare la concursul Mainichi din Japonia ediţia a şaptea şi a noua, premiul întîi la ROMANIAN KUKAI, iulie 2007.

duminică, 27 ianuarie 2008

Poemul ca metaforă extinsă - comentariul la două poeme ale lunii ianuarie

Am ales două poeme ale ultimului concurs care mi s-au părut deosebite pentru modul subtil în care construiesc o a doua semnificaţie deasupra sau în spatele celei etalate-n prim plan.

Azil de bătrâni –
ultimul vizitator
dispare-n viscol

Eduard Ţară

Viscol în noapte –
bunica toarce privind
prin geamul tot mai mic

Maria Tirenescu

În primă instanţă, viscolul îşi manifestă trăsăturile sale de urgie de durată şi cu urmări durabile: troienirea drumurilor şi izolarea aşezărilor. Este un eveniment în care, vrei, nu vrei, eşti aproape silit să contempli neputincios pustiirea, stihia te pătrunde şi se insinuează în sufletul tău.

În ambele poeme viscolul desparte, aşează depărtarea între oameni, îi izolează în însingurarea şi preocupările lor. Viscolul şterge urmele, vizitatorul dispare, bunica devine treptat tot mai puţin vizibilă. Efectul este de interiorizare şi de întoarcere asupra nimicniciei care se face tot mai prezentă.

În ambele este asociat viscolul cu bătrîneţea şi precaritatea ei. Şi, în felul acesta simplu, viscolul îşi schimbă firesc registrul. Faţă cu bătrîneţea, viscolul interior devind acela al timpului. Şi el avînd efecte asemănătoare, troienirea cărărilor vieţii, izolarea de ceilalţi, pustiirea de sine.

Viscolul nu mai e doar viscol, ci un agent al gîndurilor şi simţămintelor care iscodesc imaginile sale simbolice. În primul poem, urgia face să dispară intimitatea în vijelia de afară. În al doilea, ca într-un ochean întors, micşorînd mereu ochiul de geam, prăpădul îndepărteză chipul bunicii împingîndu-l într-un trecut irecuperabil.

Această tristeţe cernută din simbolistica viscolului este de o imensă nostalgie: ceva ne mai face, prin perdeaua învolburată a fulgilor, semne pe care cu greu le mai distingem.

Chiar dacă haiku-ul respinge metaforele-zorzon, el structurează metafore extinse în care întregul poem, cu ţesătura sa de imagini şi gînduri subînţelese, este o metaforă extinsă pentru o realitate subiacentă. Aceasta este, cred, lecţia celor două poeme.

Comentariile lui Dan Florică la concursul lunii ianuarie 2008 (I)


Despre haiku-urile premiate ale lunii ianuarie 2008

Anul 2008 a debutat, în prima sa lună, în bune condiţiuni din punct de vedere al participării acelora care îndrăgesc concursul de haiku online şi s-au hrănit cu sevele lui literare, încă din anul trecut. E drept au apărut şi nume noi. Nici producţiile etalate nu sunt de ignorat mai ales că premiile nu au reuşit să evidenţieze plenar, nici de astă dată, tot ceea este cu adevărat performant, meritoriu.

Au fost premiate, ca urmare a situării pe primele trei locuri câştigătoare, şase poeme însumând fiecare câte 12-15 puncte. Numele tuturor câştigătorilor ne sunt cunoscute din ediţiile anterioare. Trei provin din garda veche a SRH Bucureşti şi trei din garda nouă a celor iniţiaţi (presupun), graţie concursului la care ne-am înrolat.

La premiul I un singur poem aparţinând Loredanei Florentina Dănilă, care se ia în serios de la început de an, obţine 15 puncte :

Poartă-n ruină - / singur vântul năprasnic / o mai deschide

Autoarea, deşi nu foloseşte cuvântul viscol , ci o expresie echivalentă (vântul năprasnic mai poate însemna şi altceva, eventual furtună, vijelie), reuşeşte să convingă , deşi această scăpare în concursurile anterioare a fost aspru sancţionată, prin depunctare evidentă, de mai multe ori. În fond, ceea ce contează este calitatea poemului, îndreptăţirea lui de a fi un haiku autentic prin conţinut şi nu prin forma. Patina timpului, specifică haiku-ului, este redată prin cuvantul ruină - a porţii - care în astfel de situaţie se află la îndemâna vântului, ca singur şi perseverent trecător prin ea. Adjectivul năprasnic sporeşte şi el cuantumul de negativitate deja menţionat mai sus. Atmosfera este de wabi. Personificarea care este atribuită vântului imprimă un ce interesant poemului, fără a-l descalifica. Din cele opt elemente (piese ) ale poemului trei sunt substantive, unul este verb şi are rol de încheiere, nu tocmai potrivit. Autoarea a lucrat inspirat (conştientă sau nu), se pare, pe scheletul altor haiku-uri prezente în concurs anul trecut şi reuşeşte un haiku nou, performant.

La premiul doi se întalnesc, cu acelaşi număr de puncte, poetele Adina Enăchescu şi Adriana C. Iacob din generaţii diferite . La poeta Adina Enăchescu aş remarca eforturile sale din ultimii 3-4 ani, concretizate în mai multe cărţi de haiku (în special) şi de tanka dar şi destule premii interne şi internaţioanale (la concursuri de mare anvergură). Şi faptul că a trudit din greu la apariţia unei şcoli de haiku, printre elevi, în oraşul său natal. Şi nu e puţin lucru. O face cu multă pasiune, cu neţărmurită generozitate. Ea însăşi este un personaj pitoresc, înnobilat cu mult talent, încoronat prin efort perseverent şi de durată. Performanţele sale o situează printre cei mai temerari haijini români de la ora actuală, prin apariţii editoriale de succes dar şi prin premii internaţionale obiective ale micropoemelor sale, cel puţin la nivelul anului 2007.

Iarnă viscolită - / târându-şi bocancii / bătrâna c-o pâine

este poemul de deschidere de la premiul al doilea şi aparţine poetei din Râmnicu-Vâlcea. Este respectată tema concursului, poemul încadrându-se în atmosfara de sabi în care singurătatea bătrânei este un element esenţial, încălţată cu bocanci, ce nu par a fi ai ei, într-o stare de slăbiciune sau boală, evidentă, urmare a căreia abia îşi târăşte picioarele, cu numai o pâine, neîndestulătoare pentru hrană, dar suficientă pentru a se putea deplasa, doar cu ea. Dar, totodată, pe măsura posibilităţilor ei financiare. Negativitatea e pregnantă şi emană din cele trei secvenţe ale haiku-ului prin cuvintele : bătrână, târându-şi bocancii, viscolită .Numărăm patru substantive din care ultimul e şi cuvântul de încheiere bine situat în perimetrul poemului, verbe sunt două: viscolită şi târându-şi. Haiku-ul. deşi are o formă destul de explicită are valenţe de sugestivitate sporită prin cuvintele din versurile doi şi trei, la care m-am referit mai sus.

Poemul:

Copii orfani- / viscolul izbind poarta / să fie mama?

aparţine poetei Adriana C. Iacob. Este bine construit, suficient de sugestiv. Ce ne trasmite poemul? Surprinderea că a trebuit să vină viscolul pentru ca nişte copii orfani, prin manifestarea zgomotoasă a porţii acţionate de acesta, să creadă că mama lor (aşteptată cu răbdare infinită ) chiar deschide poarta orfelinatului. Cuvintele orfani şi izbind transmit negativitatea manifestă atât în societate cât şi în natură. Atmosfera de început a poemului e de sabi dar încheirea este în manieră shiori. Surprindem in poem relaţia plural-singular, sub forma concretă: copii-mamă. Ceea ce mi se pare interesant este că toţi aşteptă câte o mama dar din păcate nu vine nici una dintre ele, în cazul de faţă, sporind prin aceasta adâncimile poemului. Şi ca o consecinţă, poate, avem de-a face numai cu efemerităţi . Nimic etern.

La premiul trei nu unul, nu doi ci trei câştigători: Eduard Ţară, Vali Iancu şi Valeria Tamaş. Primii doi de la SRH Bucureşti şi Valeria Tamaş dintre mai proaspeţii haijini.

Azil de bătrâni- / ultimul vizitator / dispare în viscol

Autor: Eduard Ţară. Întâlnim în poemul său o atmosferă, cumva, asemănătoare aceleia din poemul de mai sus, numai că, de astă dată, ne aflăm într-un azil de bătrâni ceva mai norocoşi: la ei, cineva, a fost în vizită, dar trebuie să plece, grăbit de urgia de afară, pentru a mai putea ajunge teafăr acasă, ameninţat şi de un posibil pericol de a muri, îngheţat, rătăcit prin troiene. Pare să fie ziuă şi pericolul nu este maxim: mai vezi pe unde calci, mai poţi găsi un mijloc de transport, te mai poate ajuta cineva. Aceeaşi combinaţie de sabi şi shiori. Negativitatea este şi acum, din belşug, ea fiind înmagazinată de cuvintele : bătrâni, ultimul (vizitator) precum şi nelipsitul viscol. Patru substantive are poemul la activ, din care unul acolo unde nu trebuie să lipsească. Un verb denumeşte acţiunea . Sugestivitatea poemului, relativ pronunţată este propulsată prin versurile doi şi trei. Avem de-a face, iarăşi, numai cu efemerităţi. Relaţia plural-singular este din nou prezentă şi îmbracă forma : bătrâni – vizitator (dublat de viscol).

O caracteristică a poemului, dar şi a celor de mai sus şi de mai jos, este sonoritatea. Puternică sau mai puţin puternică, cum nu se întâmplă în cel de mai jos.

Urlă viscolul - / în curtea grădiniţei / scâncet de leagăn

Autoare, poeta Vali Iancu. Cu acest poem revenim pe undeva pe lângă casă, de fapt în curtea gradiniţei unde scânceşte un leagăn. Am fi tentaţi, în grabă să asociem acel scâncet de leagăn cu prezenţa unui copil. Scâncetul acesta este de fapt a doua personificare introdusă în poem după acel prim cuvânt: Urlă, atribuit viscolului ca exprimare umană. Scâncetul, aşa cum este precizat, clar, este al leagănului, acţionat de vânt şi nu de altcineva. Atmosfera este tot de sabi şi e determinată de singurătatea, pustietatea apropiată în care se desfăşoară acţiunea, într-o stare în care pare implicată o prezenţă umană doar sugerată dar atribuită unui obiect în mişcare, acţionat de obicei de un om, de un copil, şi cu totul neprevăzut şi întâmplător, de viscol. Singurătatea este sugerată şi de acel scâncet, cu trimitere către un pui de om, sugerând suferinţă până şi din partea lucrurilor din preajma omului, menite să-i facă viaţa mai plăcută. Negativitatea (din preajma casei) începe cu expresia Urlă viscolul şi se încheie cu acel scâncet producator de sugestii. Substantive sunt cinci, unul încheind poemul. Verb este chiar primul cuvânt ce-l deschide, dupa el urmând practic o succesiune, aproape neîntreruptă, de substantive. Intrebări ce îşi primesc răspunsul în cadrul poemului: Cine? Unde? Ce?

Ultimul poem de la premiul trei:

Gangul viscolit - / o vrabie ciugulind / pâinea orbului

aparţine unei alte colege a noastre, împătimite de creaţia de sorginte niponă: Valeria Tamaş. Suntem undeva în oraş, într-un loc ferit, într-un gang unde viscolul îşi face treaba lui, netulburat şi unde în speranţa unei minime protecţii se află un cerşetor. Nu-i lipseşte un pic de pâine, din care se înfruptă o vrabie, mai înfometată decât el. Ciuguleşte nestingherită, cu acordul tacit, abia simţit al persoanei căreia îi ţine tovărăşie astfel. Singurătatea cerşetorului cu toată prezenţa vrabiei reliefează categoria estetică de sabi. Faptul că ciuguleşte pâine, şi aceea a cerşetorului, implică şi categoria estetică de shiori. Identificăm aci un gest de generozitate din partea unui năpăstuit al sorţii, care ştie ce e foamea şi care poate gândi pozitiv în plină atmosferă de negativitate: ea emană de la acel gang viscolit privit ca un tot, fiecare cuvânt în parte aducând partea sa de contribuţie în acest sens. Se dă la fund, apoi, în apele poemului şi apare tocmai la final prin intermediul acelui genitiv. Poemul începe cu un substantiv, îi urmează alte două dupa un verb la participiu şi-un numeral nehotărât şi încheie, ca şi poemul precedent, cu un al patrulea substantiv, optim localizat.


Alte câteva poeme de valoare deosebită

Pe treapta a patra a concursului două poeme foarte reuşite : Vasile Moldovan şi Soriu Nakata, autori. In ce-l priveşte pe domnul Nakata se pare că se ascunde sub un pseudonim; prea ştie româneste, prea umblă la subtlităţi lingvistice şi de măiestrie poetică. Pare să fie unul din greii haiku-uliu românesc. Sper să nu mă înşel.

Singur în viscol, / un căţel adulmecând / urmele haite

Frumos haiku. Construit de la început în tentă sabi, e divizat de cuvinte mustind de negativitate: unul, comun tuturor poemelor , sau aproape (e vorba de viscol) şi altul unic în concurs, acela de haită (de lupi). Pecetea efemerităţii e şi în acest poem supradominantă, exclusivă. Ne atrage atenţia relaţia singular - plural (căţel–haită), inversată faţa de poemele premiate. Indrăzneala, curajul puiului de câine sînt contrapuse realităţii dure, continuarea acţiunii lui temerare putînd însemna şi sfârşitul lui prematur. Chiar şi trezirea interesului şi atenţiei, mai marilor săi, este o faptă de luat în seamă. Iar vremea în care se desfăşoară această acţiune este una care îl ridică mai sus în ochii noştri. Şi apoi, haita pare să fie pe aproape. Întrebări care îşi află răspunsul: Cine? Unde? Cum? Şaptespresezce silabe fix, patru substantive, verb la prezent, încheiere perfectă. Poem apt pentru podium.

Viscol în valuri - / printre faruri, fulgii / gonesc bezmetici

Poem unicat. La fel de frumos haiku-ul, precum cel care îl precede. Autorul observă, dar mai ales redă, ceea ce puţini dintre noi reuşesc. Frumoasă imaginea de viscol în valuri dar şi aceea redată sub forma gonesc bezmetici, replică inversată celei dintâi, graţie prezenţei autorului într-un car în plină viteză. Pe undeva prin Ialomiţa, probabil. O clipă, trăită în goana maşinii, o clipă care a persistat într-atât, încât a devenit subiect de poem nipon. Efemerităţile au dat din nou buzna în atelierul literar al autorului, şi el ni le înfăţtişează, cu generozitate şi fără reţinere, ca viscol, valuri, faruri, fulgi. Viscolul ne este redat, alcătuit din valuri, care întâlnesc alte pluraluri: faruri şi fulgi. Relaţia singular-plural este din nou prezentă, numai că pluralul e supraabundent. Nu se putea altfel. Singurătatea sabi-ană a conducătorului de cursă lungă este perceptibil redată. Mulţumim mister Nakata.

marți, 22 ianuarie 2008

REZULTATELE ROMANIAN KUKAI IANUARIE 2008

REZULTATELE

ROMANIAN KUKAI IANUARIE 2008

Dragi prieteni ai haiku-ului,

Iată rezultatele concursului din luna IANUARIE 2008,
pentru care tema propus
ă a fost viscolul.

Poemele sînt listate în ordinea punctajului acumulat din voturile pe care le-aţi trimis.

Fiecare poem este însoţit de numele autorului şi formula de votare în paranteze.

Exemplu de voturi obţinute: (0,2,7 = 11)

Asta înseamnă: niciun vot de 3 puncte, 2 voturi de 2 puncte, 7 voturi de 1 punct = pentru un total de 11 puncte.

FELICITĂRI CÎŞTIGĂTOAREI:

Loredana Florentina Dănilă

Şi tuturor participanţilor!

*








Locul I – 15 puncte

3.
Poarta-n ruină –
singur vântul năprasnic
o mai deschide

Loredana Florentina Dănilă (02 11 = 15)

Locul II – 13 puncte

8.

Iarna viscolita ---
tarandu-si bocancii
batrana c-o paine.

Adina Enăchescu (045 = 13)

28.
copiii orfani -
viscolul izbind poarta
sa fie mama?

Adriana C. Iacob (029 = 13)

Locul III – 12 puncte

2.
Azil de bătrâni –
ultimul vizitator
dispare-n viscol

Eduard Ţară (125 = 12)

22.
urlă viscolul –
în curtea grădiniţei
scîncet de leagăn

Vali Iancu (036 = 12)

32.
gangul viscolit -
o vrabie ciugulind
pâinea orbului…

Valeria Tamaş (01 10 = 12)

Locul IV – 11 puncte

1.
Singur în viscol,
un căţel adulmecând
urmele haitei

Vasile Moldovan (027 = 11)

21.
viscol în valuri –
prinşi între faruri fulgii
gonesc bezmetici

Soriu Nakata
(116 = 11)

Locul V – 10 puncte

6.
Iarna prin ramuri
Viscolul înfăşoară
Urlete de lupi

Tincuţa Horonceanu Bernevic (115 = 10)

29.
viscol in noapte –
bunica toarce privind
prin geamul tot mai mic

Maria Tirenescu (026 = 10)

Locul VI – 7 puncte

26.
Viscol puternic -
la geam o luminiţă
abia pâlpâie

Madalena Dale (023 = 7)

Locul VII – 6 puncte

10.
Fantasma alba
impanzeste campia -
nicio carare .

Irina Avramescu (006 = 6)

13.
Viscol nemilos
şoseaua sub nămeţi
maşina – iglu

Tudor Grizu (014 = 6

Locul VIII – 4 puncte

5.
Viscol in Eden:
Ingerii cu lacrimi reci
Ratacind in zbor.

Alesya (012 = 4)

9.
Pe coji de brad alb
Se răstigneşte vântul
Cu urlet de lup.

andreeea0708 (004 = 4)

19.
Afara-i viscol;
sub plapuma dragostei -
arsita Evei.

Roşu Dumitru (004 = 4)

23.
aschii de iarna
ca regretele soartei
se infig in chip

Dara Blu (044 = 4)

33.
Sub cuşma de nea,
Opaiţ prin geană de geam-..
Un corb fără cuib.

Doina Bogdan Wurm (044 = 4)

Locul IX – 3 puncte

18.
Foame pe dealuri
Doar urletul lupoaicei
Ecou în viscol.

Gabriela Marcian (003 = 3)

25.
vantul inghetat –
flori pe ramuri asteptand
un alt anotimp

Daniela (003 = 3)

Locul X – 2 puncte

12.
Viscol la stână -
În jur licăre perechi
Lupi înfometaţi

Dan Norea (002 = 2)

14.
De două zile
pierdut în viscol moşul-
fără speranţă.

Henriette Berge
(002 = 2)

15.
Viscol prin plopi -
in cuiburi de ciori
vartej de fulgi si puf

Ana Ruse (002 = 2)

17.
copil
ărie
zăpada scrâşneşte
încă o dată


Flueraşu Petre (002 = 2)

27.
Ierni viforoase –
în casă, abandonat,
moşul aşteaptă

Doru Emanuel Iconar (002 = 2)

30.
aproape de geam
o perdea, iar o perdea
pana la viscol

Rafila Radu
(002 = 2)

Locul XI – 1 punct

7.
În vântul sumbru
o făclie pâlpâind
viscolul iernii

Daniel Lăcătuş

11.
viscolul noaptea
rostuieşte in taceri
ţurţuri la streşini.

anişoara iordache

20.
Neatenţie…
Viscolul împinge
Nămetele-n casă

Florică Dan

24.
Teribil viscol-
oameni cu bărbia-n piept
cu greu spre casă

Jules Cohn Botea

Niciun punct

4.
printre albi nameti
ma zbat si-n cruntul ger
caut calea mea

Monica Trif

16.
dupa viscolul
de zilele trecute -
alb alb alb alb alb ;

Mircea Teculescu

31.
Vârtejuri de nea,
Nori gri, gândurile gri
Se scutură-n vânt

Marian C. Ghilea

joi, 17 ianuarie 2008

Regulile haiku-ului, e bine să le amendăm un pic (lecţii de haiku 10)

Continuăm seria lecţiilor de haiku ale lui Edward Weiss publicate pe


Este bine să cunoaştem şi părerile şi practica haiku-ului în ţările de limbă engleză.

Edward Weiss este poet, autor şi publicist la Wisteria Press. Cele două volume ale sale "Bird Haiku" and "Seashore Haiku" sînt publicate şi disponibile şi el lucrează deja la un al treilea volum. Vizitaţi http://wisteriapress.com pentru a afla mai multe.

*


Regulile sînt un lucru bun. Ele ne ţin concentraţi şi ne ajută să înţelegem ce avem de făcut. Cînd vorbim de regulile haiku-ului totuşi unele lucruri sînt mai curînd nefolositoare.

Luaţi regula 5-7-5 silabe de exemplu. O regulă drăguţă care hotărăşte forma poemului. Cinci silabe pentru primul vers, 7 pentru al doilea şi din nou 5 pentru al treilea. Ea a fost folosită de mulţi, mulţi ani pentru a genera poeme bune. Dar această regulă a haiku-ului a deschis calea spre ceea ce se numeşte haiku-ul “în formă liberă”.

Haiku-ul în formă liberă foloseşte încă 3 versuri (în cea mai mare parte), dar în locul supunerii rigide la regula 5-7-5, avem un număr variabil de silabe în oricare din versuri. De exemplu, acest haiku al autorului:

Un crab
Apare dintr-o crăpătură…
Soare-n miezul nopţii

Aici vedem regula 5-7-5 complet încălcată. Totuşi avem aici un haiku. Cum e posibil? Pentru că sîntem în acord cu temeiurile filosofice ale haiku-ului care este o scurtă descrierea a unui moment prezent. Mai exact, noile forme de haiku au apărut ca o focalizare a teoriei fragment şi expresie. De fapt, cei mai mulţi autori de haiku moderni folosesc acest mod de a-şi compune haiku-urile chiar dacă o recunosc sau nu.

În poemul de mai sus, fragmentul este “soarele de la miezul nopţii”. Expresia este “un crab apare dintr-o crăpătură”. Luate separat, despre fragment şi expresie nu-i nimic deosebit de spus. Dar combinate, ele formează ceva pe care-l putem aprecia în totalitate. Obţinem ceva pe care-mi place să-l numesc macro-micro viziune. În acest poem avem întîi o microviziune. Vedem un crab tîrîndu-se dintr-o crpăptură. În versul 3 căpătăm o mai mare viziune cosmică dacă doriţi. Ni se dă momentul zilei şi momentul anului prin aluzia la “soarele de la miezul nopţii”.

Regulile haiku-ului sînt un lucru bun. Dar regulile trebuie să se plece atunci cînd noi forme de expresie artistică îşi fac apariţia pe scenă.

marți, 15 ianuarie 2008

INVITAŢIE LA VOT IANUARIE 2008

IANUARIE 2008 – ETAPA VOTĂRII

Pot vota numai cei care au trimis poeme în concurs.

Toate poemele pe care ni le-aţi trimis sînt listate mai jos fără numele autorilor, putînd fi identificate după număr. Ele vă stau la dispoziţie pentru vot. Această Invitaţie la vot va fi postată şi pe ROMANIAN KUKAI.

INDICAŢII PENTRU VOTARE

Dacă aţi trimis un poem, aveţi dreptul să votaţi exprimîndu-vă preferinţele faţă de poemele trimise.

Nu aveţi dreptul să vă votaţi propriile poeme.

Termenul limită pentru trimiterea voturilor este 21 IANUARIE

ora 24.


Exprimarea votului se face astfel: acordaţi fiecărui poem pe care îl preferaţi un număr de puncte între 1 şi 3. Aveţi la dispoziţie 6 puncte pe care le puteţi distribui cum doriţi.

E preferabil să folosiţi pentru mailul vostru următoarea formulă:

TO: soimana@yahoo.com
Subiectul: vot kukai

Conţinutul mesajului:

Nr. 10 - 2 pts.

Nr. 18 - 2 pts.

Nr. 36 - 2 pts.

Icsulescu Igrec

Indiferent cum distribuiţi punctele, numiţi poemul ales cu numărul lui din lista poemelor primite pe care o găsiţi mai jos.

Nu uitaţi să semnaţi votul cu aceeaşi semnătură cu care aţi trimis poemele.

Lista poemelor în ordinea rezultatelor, cu indicarea autorilor va fi postată cel mai tîrziu pe 27 ianuarie. Ea va fi trimisă tuturor participanţilor.


Lista poemelor primite:

1.

Singur în viscol,
un căţel adulmecând
urmele haitei

2.

Azil de bătrâni –
ultimul vizitator
dispare-n viscol

3.

Poarta-n ruină –
singur vântul năprasnic
o mai deschide

4.

printre albi nameti
ma zbat si-n cruntul ger
caut calea mea

5.

Viscol in Eden:
Ingerii cu lacrimi reci
Ratacind in zbor.

6.

Iarna prin ramuri
Viscolul înfăşoară
Urlete de lupi

7.

În vântul sumbru
o făclie pâlpâind
viscolul iernii

8.

Iarna viscolita ---
tarandu-si bocancii
batrana c-o paine.

9.

Pe coji de brad alb
Se răstigneşte vântul
Cu urlet de lup.

10.

Fantasma alba
impanzeste campia -
nicio carare .

11.

viscolul noaptea
rostuieşte in taceri
ţurţuri la streşini.

12.

Viscol la stână -
În jur licăre perechi
Lupi înfometaţi

13.

Viscol nemilos
şoseaua sub nămeţi
maşina – iglu

14.

De două zile
pierdut în viscol moşul-
fără speranţă.

15.

Viscol prin plopi -
in cuiburi de ciori
vartej de fulgi si puf

16.

dupa viscolul
de zilele trecute -
alb alb alb alb alb ;

17.

copilărie
zăpada scrâşneşte
încă o dată

18.

Foame pe dealuri
Doar urletul lupoaicei
Ecou în viscol.

19.

Afara-i viscol;
sub plapuma dragostei -
arsita Evei.

20.

Neatenţie…
Viscolul împinge
Nămetele-n casă

21.

viscol în valuri –
prinşi între faruri fulgii
gonesc bezmetici

22.

urlă viscolul –
în curtea grădiniţei
scîncet de leagăn

23.

aschii de iarna
ca regretele soartei
se infig in chip

24.

Teribil viscol-
oameni cu bărbia-n piept
cu greu spre casă

25.

vantul inghetat –
flori pe ramuri asteptand
un alt anotimp

26.

Viscol puternic -
la geam o luminiţă
abia pâlpâie

27.

Ierni viforoase –
în casă, abandonat,
moşul aşteaptă

28.

copiii orfani -
viscolul izbind poarta
sa fie mama?

29,

viscol in noapte –
bunica toarce privind
prin geamul tot mai mic

30.

aproape de geam
o perdea, iar o perdea
pana la viscol

31.

Vârtejuri de nea,
Nori gri, gândurile gri
Se scutură-n vânt

32.

gangul viscolit -
o vrabie ciugulind

pâinea orbului…

33.

Sub cuşma de nea,
Opaiţ prin geană de geam-..

Un corb fără cuib.


luni, 14 ianuarie 2008

RETROSPECTIVA 2007 - COMUNITATEA

Dincolo de faptul că este un intrument de comunicare şi informare extrem de eficient, internetul reprezintă şi o excelentă oportunitate pentru a forma şi închega comunităţi legate de un anume interes, activitate, pasiune. Tocmai lejeritatea comunicării, bogăţia informaţiei pusă la dispoziţie cu generozitate şi accesibilă oricînd, capacitatea de a o utiliza, discuta şi prelucra face ca o comunitate bine instrumentată să funcţioneze mult mai alert şi mai eficace decît cele care foloseau doar comunicarea clasică.

Un concurs organizat pe internet este extrem de prompt şi economic în trimiteri şi confirmări de poeme, voturi, rezultate. Un site poate fi totodată o bibliotecă online accesibilă la orice oră şi din orice loc din lume. O bibliotecă nelimitată pentru că, prin linkuri adecvate, este deschisă fără rezerve către toate paginile de interes aflate pe web, singura barieră rămînînd cunoaşterea altor limbi.

Pentru a răspunde intereselor diversificate ale amatorilor de poezie niponă am încercat să multiplicăm site-urile folosite. Am adăugat în primul rînd cîteva alte bloguri unde s-au putut posta şi comenta creaţii sezonale de primăvară, vară, toamnă, iarnă. Pentru discuţii am înfiinţat un grup yahoo unde interesul a fost mai curînd postarea poemelor şi comentarea lor, iar acum, la sugestia şi cu iniţiativa altora, găzduieşte un concurs săptămînal. Tot cu iniţiativa unei nou venite, avem la dispoziţie şi un forum care deocamdată trebuie făcut să funcţioneze. Sîntem dotaţi puţin peste capacităţile pe care le poate folosi actualmente comunitatea.

Prin iniţiativa unui site care să adune la un loc, ca într-o vitrină cu trofee, poemele care au obţinut premii la diferite concursuri am dorit să oferim un fel de antologie a celor mai bune poeme scrise de autori români. Am intenţionat de asemenea să-i aducem în preajma noastră pe autorii de valoare care să fie astfel vizibili şi să se constituie în modele pentru ceilalţi.

Conştiinţa şi solidaritatea de grup se formează nu doar prin interese comune, ci şi prin cunoaşterea istoriei grupului şi a celor care îl compun. Internetul asigură mijloace suficiente pentru aceasta. Interactivitatea comentariilor pe ROMANIAN KUKAI, mesajele cu replici grupate pe topice pe ROMANIAN HAIKU sînt un mod simplu şi direct de a întreţine un spaţiu de discuţie. Adresele email de pe grupul de discuţii sînt accesibile fiecărui membru pentru a contacta şi a purta discuţii particulare cu oricare altul. Există tot pe grup posibilitatea, prea puţin folosită încă, de a te face cunoscut printr-un minimum de date personale.

Închegată în primul rînd în jurul concursului, comunitatea noastră este formată în cea mai mare parte din persoane care activează pe diverse site-uri literare româneşti, unde au aflat de şi au început să scrie haiku. 42 dintre participanţii la concurs provin dintre cei care au aflat de concurs direct pe internet, o parte doar după ce a demarat concursul nostru. Ceilalţi 20 sînt autori mai vechi din orbita revistelor Haiku şi Albatros care ni s-au alăturat pe parcursul anului trecut pe măsură ce au aflat de noi din diverse surse. În ce priveşte vîrstele participanţilor, luînd ca cifră de mijloc 35 de ani, ei se împart jumătate, jumătate de-o parte şi alta a ei.

Strategia noastră publicitară este aceea de a folosi o listă amplă de adrese email, colectate cu timpul şi care are acum 94 de nume (LAPNO – lista amatorilor de poezie niponă online), căreia îi trimitem invitaţiile la vot şi rezultatele fiecărei luni. Astfel, cei aflaţi pe listă sînt informaţi de existenţa şi felul în care se desfăşoară concursul şi îndemnaţi să acceseze site-ul unde pot afla mai multe despre el.

Pentru o cunoaştere mai bună şi pentru a se familiariza unii cu alţii, am încercat să apelăm şi la mărturisirile şi amintirile celor mai vechi în această activitate. Am intiţiat şi o serie de interviuri şi cu personalităţi reputate, dar şi cu cei care s-au afirmat recent doar la concursul nostru. La categoriile mărturisiri (5) şi interviuri (17) veţi găsi ceea ce v-ar putea atrage în acest sens.

Problema cea mai importantă pentru viitorul imediat este aceea de a-i atrage pe cei care, deşi au aflat de noi, nu au acces la internet. Din proprie experienţă, ştim că cei pătrunşi pe internet pot căpăta în cîteva luni competenţe care să le deschidă un alt orizont al înţelegerii şi al explorării, însoţit de bucuria reală de a utiliza un instrument inepuizabil ca posibilităţi.