„Cred că un mare poet fără discipoli este ca un om fără copii.”

Eduard Ţară


locul desfăşurării primului kukai din România, locul unde puteţi găsi informaţii despre fenomenul haiku din ţară şi nu numai

marți, 30 decembrie 2008

COMENTARIUL MULTIMEDIA


Am mai amintit anterior despre Power Point Show. Este vorba despre fişiere complexe care pot face prezentarea unor lucruri mai agreabilă, mai sugestivă, mai seducătoare. În cadrul lor sînt folosite imagini, text, mişcare şi, eventual, fond muzical. Ideea este mai veche şi a fost folosită în ceea ce se numea înainte de apariţia computerului prezentare de diapozitive. Într-o formă mai complexă şi mai elegantă, sub numele de slide show, ideea a fost dezvoltată integrînd tehnici din domenii diverse pentru a realiza o aplicaţie, Power Point, cu care se pot crea şi viziona pe comp astfel de prezentări.


În cadrul acestei aplicaţii, în afara succesiunii diferitelor imagini care se poate face automat la un anume interval de timp, în fiecare slide (unitate de conţinut) pot fi manipulate mai multe elemente (imagini, texte, sunete) care apar, dispar sau se modifică într-o anume succesiune minuţios pusă la punct. Slide-ul nu mai este doar o simplă ilustraţie statică, ci implică un anume scenariu şi devine o scurtă secvenţă animată (o scenă) dintr-o poveste pe care o spune întreaga prezentare.


Cei care folosesc internetul zilnic, mai ales dacă o fac şi la slujbă, au ocazia să primească frecvent asemenea prezentări (format pps), de obicei simple succesiuni de imagini frumoase însoţite de muzică, uneori făcute cu destulă stîngăcie, alteori cu multă măiestrie tehnică şi estetică. În afara dorinţei de încînta pe cei care le primesc, de multe ori prezentările respective o iau pe căi cvasi-mistice, sugerînd primitorilor că trebuie să le trimită cît mai multor cunoscuţi nu doar pentru a le face o bucurie, ci şi pentru a participa la o campanie de binefacere, uneori existînd şi ameninţarea unor posibile sancţiuni (ca pe vremuri scrisorile către sf. Anton).


Abia în primăvara trecută am îndrăznit să lucrez în Power Point. Mi s-a părut că aplicaţia oferă o modalitate interesantă, utilă şi seducătoare pentru a prezenta un haiku. Haiku-ul în sine este un poem care apelează la sugestie, la imagine, la simbol şi, astfel, la provocarea imaginaţiei cititorului. Haiku-ul nu este un poem al cuvîntului, sintagmele folosite nu ţin să atragă atenţia asupra strălucitelor formulări folosite, expresia este mai curînd doar un simplu vehicul, un mod discret de a trimite la altceva care se adresează simţurilor. Forţa sa constă în capacitatea de a evoca, printr-o anume lapidaritate eliptică, un fapt şi o întreagă atmosferă în care evenimentul se încadrează şi care, la rîndul lor, sînt apte să simbolizeze lucuri mai profunde.


Mi s-a părut că prezentările concepute în Power Point pot constitui un mod de a înţelege mai uşor ce vor să spună haiku-urile prin sugestia suplimentară pe care o adaugă poemelor. Că ele pot media contactul cu un poem atît de arid pentru spiritul occidental făcînd apel tocmai la ceea ce se adresează nemijlocit sensibilităţii pe cale vizuală şi auditivă. Într-un anume fel, ele pot fi considerate un gen de comentarii multimedia ale sau în marginea unui haiku. Modul în care e folosită ilustraţia nu trebuie să dubleze ceea ce spune textul, poate să sugereze doar atmosfera în care va fi descifrată mai lesne simbolistica sa sau poate intra în dialog cu textul pentru a lărgi posibilităţile de înţelegere a sensurilor adînci ale poemului.

Indiferent dacă acest gen de comentariu va însemna pentru cei care îl accesează o cale mai lesnicioasă de a pătrunde înţelesul unui haiku, un mod mai plăcut şi în ton cu tehnica modernă de a savura micul poem sau doar un simplu divertisment, el rămîne extrem de util pentru seducţia lui şi capacitatea de a atrage către haiku pe cei care altfel nu-i simt valoarea şi nu-l gustă. Cele realizate pînă acum sînt:


· Angela Baciu Moise - STĂNCUŢA NEAGRĂ

· Corneliu Traian Atanasiu - COCOR RĂTĂCIT

· Eduard Ţară - UMBRA GUTUII

· Flavia Muntean - PRUNUL USCAT

· Iulian Dămăcuş - PÂNZA DE PĂIANJEN

· Loredana Florentina Dănilă - ÎN PAS CU VÎNTUL

· Marian Nicolae Tomi - ZBURÎND AIUREA

· Mărţişor - NOAPTE DE VARĂ

· Sonia Cristina Coman - DE NICĂIERI


Pentru a testa cît de cît ceea ce am comis am trimis în ataşament, pe lista LAPNO, cîte unul, cîte unul toate aceste comentarii. Am avut unele ecouri, chiar şi pozitive. Dar cel mai mult m-a bucurat cînd Doru Emanuel Iconar, luînd totul ca o provocare, mi-a trimis primele sale realizări de acelaşi fel. Drept care, am continuat provocarea şi l-am rugat pe Doru să facem fiecare cîte un comentariu la acelaşi poem al lui Marian Nicolae Tomi. Iată şi titlurile celor făcute de Doru:



· Poeme pe retină I

· Poeme pe retină II

· Marian Nicolae Tomi - Din pensula scribului

· Zambete

· hai-ku colindul


M-am gîndit că n-ar fi rău să extind promoţional ceea ce am început şi am continuat făcînd şi o prezentare a site-ului nostru şi a constelaţiei din jurul său, de fapt o prezentare a activităţii pe care o întreprindem de aproape doi ani. Acum, de sărbători, tot pornind de la un haiku, am făcut împreună cu Doru cîte un comentariu-urare (la un poem de Utta Siegried König) şi, altul, pornind de la un haiku al Manuelei Miga.


· ROMANIAN KUKAI

· urări în stil haiku

· peştisorul de aur vă spune bună dimineaţa la Moş Ajun


La colocviul de la Constanţa am încercat şi o proiectare a pps-urilor pe un ecran mai mare, dar aparatura nu ne-a ajutat şi a trebuit să ne rezumăm la a le vedea doar pe un laptop. Cu mai multă noroc şi cu o audienţă mai mare am reuşit proiectarea la deschiderea festivă a Festivalului Origami (OPT) de la Iaşi, unde am beneficiat de un ecran uriaş în aula Universităţii A. I. Cuza. E adevărat, şi acolo, din cauza faptului că nu s-a făcut o probă anterior, n-am avut amplificare pentru sunet, deşi sala avea tot ce trebuie pentru asta. Dar aşa înveţi cum să procedezi în condiţiile mai precare de la noi. La Iaşi am prezentat rezultatele primului concurs de haiku online, în limba engleză, desfăşurat în România şi organizat de Eduard Ţară. În urma concursului, tot promoţional, m-am hotărît să fac cînte un comentariu multimedia pentru fiecare poem cîştigător. Am făcut deja 9 şi mai am încă trei de făcut.


· Ferris Gilli - A BIT OF MILKWEED FLOSS

· Frans Terryn - A WHITE CANE

· Jim Kacian - RAINY SEASON

· Rosa Clement - RECYCLED PAPER

· Scott Mason - GLINT OF A STAR

· Simona Dobrescu-Crăciun - MORNING PRAYER

· Vasile Moldovan - MILKY WAY (CALEA ROBILOR)

· Vasile Moldovan - ONE THOUSAND CRANES

· William J. Higginson - HOPING IN THE DUSK


Am încercat să fac acelaşi lucru şi cu ocazia unei festivităţi de ziua Japoniei care a avut loc la Casa Titulescu, dar persoana cu care am luat legătura prin email, n-a înţeles că i-am trimis un ataşament ca să-l deschidă, să-l vizioneze şi să-mi spună dacă se poate sau ba.


Am testat însă capacitatea acestor comentarii multimedia la liceul Grigore Moisil, cu profil de informatică, deci cu dotarea necesară, la două ore de dirigenţie şi elevii au fost interesaţi şi atraşi de acest gen de contact cu o poezie necunoscută de ei pînă atunci. Laura Văceanu m-a rugat să-i trimit şi ei ceea ce am făcut şi a realizat acelaşi lucru la o şcoală din Constanţa. După Anul Nou, am în plan să ajung şi la cele două şcoli cu clase de japoneză din Bucureşti. Cred că sînt mijloace extrem de adecvate şi în ton cu ce aşteaptă copiii de azi pentru a promova haiku-ul printre elevi.



Niciun comentariu: