„Cred că un mare poet fără discipoli este ca un om fără copii.”

Eduard Ţară


locul desfăşurării primului kukai din România, locul unde puteţi găsi informaţii despre fenomenul haiku din ţară şi nu numai

miercuri, 20 februarie 2008

CONCURS DE COMENTARII

Mă bucur todeauna cînd găsesc colaboratori care îşi asumă să preia o iniţiativă şi să susţină un proiect pînă ce devine realitate. O realitate care devine în acest fel grija lor şi căreia i se dedică pentru a o păstra vie. Nu mulţi sînt dispuşi să facă lucruri care să-i ajute şi să-i atragă şi pe alţii. Să fie cei care organizează şi dau viaţă unei comunităţi prin pregătirea şi susţinerea evenimentelor care-i adună şi-i stimulează să fie împreună pe toţi. Nu mulţi sînt dispuşi să facă acest lucru cheltuindu-şi timpul şi energia, făcînd-o însă mereu cu aceeaşi competenţă şi bunăvoinţă.

M-a bucurat foarte mult că Valeria Tamaş nu doar a propus, ci, susţinută la început de mine, a şi reuşit să iniţieze un concurs săptămînal pe care îl continuă cu brio pe grupul yahoo ROMANIAN HAIKU. Odată cu această acţiune, site-ul s-a însufleţit şi, în cele 13 săptămîni au venit 12 membri noi, iar numărul mesajelor a crescut la o medie care se apropie de 150 pe lună. Dovadă că lucrurile merg bine şi au succes.

Pe 26 noiembrie 2007, Maria Tirenescu, deja expertă în a face bloguri (are pînă acum 9 personale, în afară de cele în colaborare), a preluat răspunderea de a continua seria blogurilor sezonale şi de atunci susţine Iarna în România fără nici o dificultate.

La puţin timp după ce, în noiembrie, s-a înscris pe grup, Flavia Muntean mi-a propus să facem şi un forum. Nu prea-mi surîdea să mă înham la încă o corvoadă şi atunci, în două zile, l-a făcut ea singură şi l-a numit la portiţă. Activitatea este acolo încă în faşă şi, în ciuda faptului că am încercat să o înviorăm aducînd, din vechea bibliotecă a..., o serie de texte despre poezia niponă şi lansînd, începînd cu valorile estetice, un dicţionar de termeni specifici poeziei japoneze, nu prea se clinteşte.

De aceea, ne-am hotărît să facem pe forum un nou concurs care mi se pare imperios necesar – CONCURSUL DE COMENTARII. Condiţiile tehnice specifice platformei permit o corespondenţă internă ascunsă pentru a primi texte şi a le afişa doar atunci cînd e necesar pentru a fi vizualizate şi votate, fără numele autorilor. Despre nevoia unui asemenea concurs pentru a stimula pe cei care au aptitudini şi doresc să se exerseze în comentarea poemelor puteţi citi chiar pe forum.

Sper să-l putem lansa la 1 aprilie, odată cu împlinirea unui an de la începutul concursului KUKAI. Pînă atunci însă, cîteva săptămîni, ca să testăm ceea ce s-ar putea întîmpla şi să avem informaţiile necesare pentru formularea unui bun regulament, vom desfăşura un concurs pilot. Dar tot ceea ce vreţi să ştiţi poate fi aflat în amănunt la acest link:

http://laportita.myforum.ro/concursuri-vf3.html



Niciun comentariu: