„Cred că un mare poet fără discipoli este ca un om fără copii.”

Eduard Ţară


locul desfăşurării primului kukai din România, locul unde puteţi găsi informaţii despre fenomenul haiku din ţară şi nu numai

miercuri, 28 noiembrie 2007

ÎNTÎLNIREA DE LA CONSTANŢA


Ca să vedeţi imaginile mai mari faceţi dublu clic pe imagine şi apoi în noua pagină clic pe Original View.

(Aveţi şi un slide-show cu fotografii făcut pe flickr unde imaginile sînt mai mari.)

*

Printr-o admirabilă solidaritate şi cu o deosebită tenacitate în a asigura continuitatea, Societatea de Haiku din Constanţa, revista Albatros şi Colegiul Naţional Constantin Brătescu, fidele unui vechi proiect, au organizat între 12-14 octombrie cea de-a XIV-a întîlnire a amatorilor de haiku din România – Colocviul Naţional de Haiku.

În ciuda vremii capricioase, ploioase şi reci, cei care s-au încumetat să ia drumul Constanţei s-au bucurat de aceeaşi călduroasă ospitalitate cu care gazdele i-au obişnuit de atîta vreme. Comunitatea celor ce se îndeletnicesc cu poezia de factură niponă nu este (şi nu va fi poate niciodată) prea mare, dar rămîne, în ciuda unor vechi animozităţi, una în care te poţi simţi ca acasă.

Participarea a fost mai curînd modestă, fiind suplimentată la cîteva dintre manifestări de un număr variabil de elevi amatori de haiku. Constanţa, cum era firesc, a fost reprezentată de un grup masiv de veterani ai haiku-ului: Laura Văceanu, Radu Patrichi, Alexandra Flora Munteanu, Ana Ruse, Ion Faiter, Dumitru Ene Zărneşti, Coca Elena Gheorghiu, Ioan D. Ştefan, Iuliana Rusu, Şerban Rus, Maria Coman, Berceanu Maria, Artur Porumboiu, Ioana Iacob, Elena Martaux, Zeicu Olga, Stela Moise, Berceanu Maria, Căpriţă Mihaela. Din Bucureşti, celălalt centru susţinut de o societate de haiku şi o revistă, au fost: Magdalena Dale, Jules Cohn Botea şi soţia, Corneliu Traian Atanasiu. Din alte localităţi au fost doar: Enăchescu Adina (Râmnicu Vîlcea), Florin Grigoriu (Lehliu-Gară), Alexandru Pătrulescu (Drajna). (Cer scuze celor pe care i-am scăpat din neatenţie, dacă voi fi atenţionat, îi pot adăuga în listă.)

Am lăsat la urmă un mic grup mobilizat de ROMANIAN KUKAI. Ei sînt cei care au aflat de haiku doar prin intermediul concursului lunar la care s-au şi remarcat: Loredana Florentina Dănilă (Slobozia), Simona Dobrescu (Constanţa), Dan Norea (Constanţa). O prezenţă aparte şi şarmantă este colaboratoarea noastră Angela Baciu Moise (Galaţi – cu mai vechi încercări în haiku, dar abia acum în contact cu comunitatea amatorilor). Şi, deşi ultimul pe listă, cel care a însufleţit întreaga manifestare cu spiritul şi verva sa, a fost Şerban Codrin, o mică legendă a haiku-ului românesc şi cel mai prolific autor în toate genurile poeziei nipone, revenit între colegi după o îndelungată absenţă.

Întîlnirea propriuzisă s-a desfăşurat în sala amfiteatru a Colegiului Naţional Constantin Brătescu cu următoarea tematică: cărţi şi reviste româneşti şi internaţionale care abordează specii lirice japoneze, publică autori sau eseuri critice privind fenomenul haiku.

Comunicările susţinute şi autorii lor au fost: File din istoria haiku-ului – Florin Grigoriu, Creaţia lui Dumitru Radu – între poezie şi critică literară – Şerban Codrin, Un surîs de tip nipon – senryu – Jules Cohn Botea, Viitorul haiku-ului în lume, Ban’ya Natsuishi – Laura Văceanu, Cîteva opinii despre Congresul internaţional de haiku – Constanţa 2007 – Alexandra Flora Munteanu, Şi în haiku jocuri de cuvinte – Radu Patrichi.

Stela Moise a prezentat o Antologie de haiku a unor elevi din Rusia coordonată de prof. univ. Irina Kogan, prezentă la congresul din anul trecut. Adina Enăchescu a susţinut o expunere despre tanka încercînd să dialogheze cu sala.

Au fost lansate următoarele volume: Baladierul – Şerban Codrin, De mîine pînă mai ieri alaltăieri – Angela Baciu Moise, Perle de rouă – Magdalena Dale, Miresme şi greieri – Adina Enăchescu, Gânduri haijine – Dumitru Ene-Zărneşti, Haiku şi despre haiku – Alexandra Flora Munteanu, Uşa de aştri, Cîntecul – Alexandru Pătrulescu, Nestematele clipei – Ana Ruse.

În ultima zi a avut loc şi o dezbatere despre internet şi haiku în care au fost prezentate de către Corneliu Traian Atanasiu site-ul şi concursul lunar ROMANIAN KUKAI.

În pauzele dintre şedinţe, cei prezenţi au putut admira expoziţia de haiga a Inei Elena Burduţă, precum şi o succintă prezentare a autoarei.

*

Găsiţi mai jos şi cîteva impresii despre întîlnire ieşite de sub condeiul

Loredanei Florentina Dănilă:

Am participat la întâlnirea haijinilor de la Constanţa impulsionată mai mult de Cornel Atanasiu. Nu credeam că locul meu e acolo, printre atâţia poeţi. Cine eram eu? O începătoare, e adevărat, cărei i se oferise şansa de a câştiga oarece premii la concursurile Romanian Kukai. Şi totuşi căldura cu care am fost primită de constănţeni (şi nu numai) m-a făcut să înţeleg că, în primul rând, mă aflam printre oameni, abia apoi printre haijini.

Temele prezentate precum şi autorii mi-au stârnit interesul şi m-au surprins în mod plăcut. De asemenea, organizarea.

Una dintre marile bucurii a constituit-o prezenţa maestrului Şerban Codrin. O bucurie împărtăşită de toţi; pentru mine o dată mai mult, bucurându-mă de prezenţa sa şi la întoarcerea de la Constanţa, timp în care – conducând ca o poetă (după însăşi expresia codriniană) – am mai tras cu urechea la oarece lecţii atât de utile unei începătoare ca mine. Asta ca să nu ajung în situaţia de a scrie ca un şofer.

O altă mare bucurie a constituit-o întâlnirea cu prietenii mei (cu oaarecare umilitate îmi permit să-i numesc astfel) constănţeni, Simona Dobrescu şi Dan Norea, precum şi cu cel care m-a ”corupt” în jocul de-a haiku-ul, stimatul nostru Corneliu Traian Atanasiu.

Un mare câştig a fost cunoaşterea unor oameni – unii despre care care doar auzisem, de alţii nici măcar. Numesc aici, într-o ordine aleatorie – fermecătoarea familie Botea (Jules Cohn, împreună cu drăgălaşa-i soţie), doamna Laura Văceanu, domnul Ştefan de la ”Metafora”, domnii Patrichi şi Grigoriu, doamna Angela Baciu Moise, frumoasa balului şi totodată distinsă poetă.

Timpul petrecut alături de poeţi a fost o adevărată încântare şi am plecat cu ferma convingere că trebuie să ne mai vedem.

al lui Dan Norea:

O primă impresie, care aproape m-a şocat, a plecat de la modul învechit de comunicare. E adevărat, majoritatea participanţilor era formată din oameni în vârstă. Dar să vii în ziua de azi cu materiale scrise de mână mi se pare de-a dreptul înduioşător. În pauze participanţii făceau schimb de hârtiuţe cu adresa poştală şi telefonul fix. Numere de mobil rar, adrese de email niciodată.

În aceste condiţii, materialul domnului Cornel Atanasiu despre utilizarea internetului, concursurile de pe Romanian Kukai si Romanian Haiku mi s-au părut cât se poate de binevenite.

Alte materiale pe care le-am urmărit cu un deosebit interes, ţinând cont şi de formaţia mea de epigramist, au fost cel despre senryu al Domnului Jules Cohn Botea si cel despre jocuri de cuvinte în haiku al Domnului Patrichi.

Dintre participanţi, m-a frapat personalitatea de-a dreptul fascinantă a Domnului Şerban Codrin. Cultura bogată, replica promptă şi un pic acidă, discursul presărat cu umor şi cu ştiinţa de a plasa accentele îl transformă într-un lider al oricărei discuţii despre literatură.

Ca impresie generală, manifestarea de la Constanţa a fost o reuşită. A prilejuit dezbateri utile, dialoguri interesante şi crearea unor legături între persoane din toate colţurile ţării.

şi al Magdalenei Dale:

Pentru mine marea a fost şi a rămas este una dintre destinaţiile preferate. Din acest motiv întâlnirea de la Constanţa mi-a prilejuit o dublă bucurie, colectivul din cadrul Societăţii de Haiku din Constanţa fiind deosebit de primitor, cu mult suflet.

De data asta vremea ne-a surprins într-un mod neplăcut. Cu toate acestea nu am rezistat tentaţiei de a merge cât mai aproape de mare ca să-i ascult cântecul neobosit. Pentru că deja era întuneric şi norii ameninţători dădeau semne ca vor să izbucnească am rămas pe faleză, poposind preţ de câteva clipe doar ca să-i privesc frământarea şi să-i ascult refrenul. A doua zi am mers din nou la mare, într-o plimbare ginkoo organizată de colectivul de haijini din Constanţa. Din păcate vremea a fost extrem de nefavorabilă, aşa încât doar doi dintre noi (Şerban Codrin şi Angela Baciu) s-au încumetat să o înfrunte coborând din microbuz ca să salute marea.

Din expunerile domnului Şerban Codrin am învăţat multe lucruri noi şi mi-am clarificat o parte din lucrurile care nu-mi erau suficient de limpezi. Acesta este marele câştig al unor astfel de întâlniri. Faptul că în urma discuţiilor se poate învăţa, beneficiind de opiniile celor care prin întreaga lor activitate sunt o autoritate în domeniu.

Materialul legat de poemul tanka, prezentat de Adina Enăchescu ne-a reamintit regulile de scriere a unui astfel de poem. Florin Grigoriu ne-a purtat prin filele de istorie ale haiku-ului. Jules Cohn Botea ne-a împărtăşit cu deosebit farmec din tainele senryu-lui „smulgându-ne” un surâs în stil nipon. Deosebit de interesant a fost materialul prezentat de Laura Văceanu „Viitorul haiku-ului în lume, Ban’ya Natuishi”. Deoarece în vară am participat la Congresul internaţional de haiku, am ascultat cu mult interes materialul prezentat de Alexandra Flora Munteanu „Câteva opinii despre Congresul internaţional de haiku - Constanţa 2007”. Intervenţia domnului Radu Patrichi privind jocurile de cuvinte în haiku mi-a deschis o nouă perspectivă asupra liricii de inspiraţie niponă.

Expoziţia de haiga prezentată de Elena Ina Burduţă mi-a lăsat o impresie foarte frumoasă. Aş fi vrut să o iau cu mine acasă ca să pot privi pe îndelete fiecare haiga. Cu părere de rău nu am reuşit decât să fac două poze cu cele care mi s-au părut printre cele mai frumoase.

Întâlnirea de la Constanţa a însemnat şi prilejul de a cunoaşte noi colegi pe care m-aş bucura să-i avem permanent alături.

Aştept cu nerăbdare să ne revedem. Comunicarea prin internet nu poate înlocui comunicarea prin viu grai cu tot ceea ce implică ea.


Niciun comentariu: