*
Lecţia 1 – Ceea ce nu este juxtapunerea
Există 4 modalităţi de scriere a haiku-ului care par să fie juxtapunere, dar în realitate nu sunt. Eu numesc aceste trucuri „false juxtapuneri” pentru că ele pretind doar a fi juxtapuneri. Nu te lăsa păcălit de ceea ce nu este juxtapunere.
Falsă juxtapunere nr. 1
Explicaţia se realizează atunci când o parte a haiku-ului explică cealaltă parte. Explicaţia nu este juxtapunere şi ea slăbeşte forţa haiku-ului. De exemplu: câini luptându-se / mârâituri aspre / sub verandă. Primul vers le explică pe celelalte două versuri. Aceasta nu este o juxtapunere reală. Autorul nu face altceva decât să explice zgomotele auzite ca urmare a luptei câinilor şi nu există nici o comparaţie ori contrast de imagini. Acest haiku este însă mai interesant: Ziua Prieteniei – / mârâitul câinilor luptându-se / sub verandă.
Falsa juxtapunere nr. 2
Cauza şi efectul se realizează când o parte a haiku-ului este efectul sau consecinţa celeilelte părţi. De exemplu: secetă îndelungată – / nisip cernut printre crăpături / în baia uscată a păsărilor. Din nou, nu putem vorbi de o juxtapunere reală (aţi înţeles surplusul cuvântului „uscat”? - dacă nisipul se cerne printre crăpături, atunci putem deduce că baia păsărilor este uscată). Noi ştim ce se întâmplă când e secetă – este apă puţină şi uneori raţionalizată. Heleşteele şi lacurile seacă. Şi mai ştim că lipsa apei face ca baia unei păsări să devină uscată, fără ca cineva să ne explice acest lucru.
Într-adevăr, poate fi interesant şi chiar emoţionant să fii informat cu privire la secetă, alături de o descriere a uneia dintre consecinţele acesteia. Multe haiku-uri asemănătoare au fost publicate şi chiar au câştigat concursuri. Dar, dacă încerci să creezi o rezonanţă puternică, un sens al descoperirii, ori noi înţelesuri pentru cititor, dacă doreşti ca cititorul să împartă cu tine bucuria unei descoperiri, cauza şi efectul, nu reprezintă cea mai bună modalitate. Să ne uităm la diferenţa dintre „secetă îndelungată” şi acest haiku: amiază dogoritoare - / bobwhite covey / se topeşte la orizont. (s.m. – traducătoarea a lăsat bobwhite covey în engleză, este vorba de un stol de păsări de cîmp din America asemănătoare potîrnichilor sau prepeliţelor)
În acest poem aflăm mai întâi că este o zi de vară fierbinte. Apoi vedem cum bobwhite dispare subit. Acţiunea bobwhite nu are legătură cu faptul că acest lucru se întâmplă la amiază, într-o zi dogoritoare. Este ceea ce bobwhite face în mod obişnuit. Acum să fim atenţi la juxtapunerea cuvântului „dogoritor” cu păsări topindu-se. A se topi întăreşte sensul de căldură pe care îl conferă primul vers. El evocă, de asemenea, acele miraje pe care le vedem pe drumurile arse de soare, dispărând pe măsură ce ne apropiem de ele:
maşină apropiindu-se / a bobwhite covey / dispare subit
O imagine frumoasă, dar... desigur, păsările se dau la o parte când se apropie o maşină, dar ce-i cu asta? Acest fragment comunică pur şi simplu ce anume determină dispariţia păsărilor. Lectorii nu pot citi printre rânduri pentru a realiza o conexiune intuitivă între părţi, deoarece este doar o singură parte! Nu există „spaţiu între părţi” pentru o asemenea revelaţie.
Exerciţiu – Rescrie „secetă îndelungată,” astfel încât să elimini ce este în plus. Sugestie – Va trebui să înlocuieşti primul vers şi să renunţi la un cuvânt din ultimul vers.
Falsă juxtapunere nr.3
Expresie verbală la începutul unui haiku – atunci când se foloseşte numai pentru a modifica subiectul sau pentru a extinde imaginea sau scena principală. Imaginea independentă este inclusă în partea principală a singurului subiect al haiku-ului. De exemplu, în acest caz, expresia verbală este un adjectiv descriind „femeia”: alergând spre casă / o femeie depăşeşte / maşina mea parcată.
Aici este o singură imagine în poem. Prin adăugarea unui alt element de legătură s-ar putea crea o rezonanţă. Ştim şi noi că ea face jogging spre casă? Sunt mai multe posibilităţi pentru a înlocui primul vers. Exemplul următor ar fi mai bun:
solstiţiu de vară /o femeie alergând depăşeşte / maşina mea oprită.
Falsă juxtapunere nr.4
Sintagma propoziţională la începutul haiku-ului – este folosită doar atunci când extinde imaginea sau scena principală, fiind inclusă în poem. Ea face parte din tema principală a poemului: pe pajişte / ochii păianjenului / o sclipire de moment. Dacă nu aţi văzut niciodată un păianjen strălucind, ar trebui să încercaţi acest lucru într-o noapte. Ochii săi reflectă strălucirea razei de lumină şi pot părea licăriri verzi sau roşii în iarbă. Poţi spune dacă sunt într-adevăr ochi sau numai picături de rouă, în cazul în care le urmăreşti şi vezi că aceste licăriri se mişcă sau dispar. Păianjenilor nu le place ca lumina să le bată în ochi şi de obicei fug de ea.
Dar să ne întoarcem la situaţia noastră – în acest poem nu există o juxtapunere reală. În ciuda dinamismului, poemul se rezumă la o singură imagine, altfel spus la un singur subiect. Acesta prezintă ochii păianjenului din iarbă reflectând lumina. „Pe pajişte” indică pur şi simplu unde se află păianjenul, fără să contribuie la înţelesul poemului, ori să le creeze cititorilor un moment de introspecţie. L-aş putea reformula incluzând o altă imagine, independentă: cer înstelat / ochii păianjenului din pajişte / reflectând lumina sau cer înstelat / licăririle din ochii păiajenului / în lumina unei raze. Fiecare din aceste versiuni sunt haiku-uri cu două părţi, cu o pauză clară între acestea. Cerul înstelat este o imagine care nu are nimic de-a face cu păianjenii sau ochii lor, dar există acolo o comparaţie care susţine juxtapunerea celor două părţi – o legătură subtilă între cerul înstelat şi ochii păianjenului.
Bibliografie:
Harry Gilli: „după amiaza dogoritoare” – Lumina haiku-ului, 1999
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu