„Cred că un mare poet fără discipoli este ca un om fără copii.”

Eduard Ţară


locul desfăşurării primului kukai din România, locul unde puteţi găsi informaţii despre fenomenul haiku din ţară şi nu numai

luni, 1 octombrie 2007

INVITAŢIE DE PARTICIPARE OCTOMBRIE 2007

Dragi iubitori de haiku,

Astăzi vă invităm să participaţi la concursul kukai al lunii iulie. Concursul este organizat de ROMANIAN KUKAI, site unde găsiţi şi Regulamentul în detaliu, precum şi multe alte informaţii despre poezia niponă. Dacă participaţi prima oară, este bine să citiţi în prealabil regulamentul concursului.

Luna aceasta, trebuie să trimiteţi un poem care să includă cuvîntul libelulă (în oricare din formele sale gramaticale). Cuvîntul libelulă este un kigo de toamnă şi poemul vostru trebuie să se încadreze în atmosfera acestui anotimp.

Fiecare participant va trimite un singur haiku, respectînd în compunerea lui tematica anunţată, numai pe adresa concursului soimana@yahoo.com. Deoarece se votează poeme anonime, este indicat să nu trimiteţi poeme care au fost afişate sau publicate sub numele vostru anterior, oriunde în altă parte. Noi le vom trimite pentru a fi apreciate de dv. identificate doar prin numărul pe care îl vor avea în lista tuturor celor primite.

Termenele concursului sînt:

· primirea poemelor pînă la 14 octombrie ora 24 (a României),

· votarea pînă la 21 octombrie aceeaşi oră,

· anunţarea rezultatelor pînă la 27 octombrie.

Singura adresă la care trebuie să trimiteţi corespondenţa pentru concurs este:

soimana@yahoo.com

Tot ce trimiteţi la alte adrese nu e luat în consideraţie pentru concurs.

Pentru ca textul dv. să nu fie alterat datorită modului diferit de a vedea diacriticele la destinaţie, e bine să-l trimiteţi în ataşament, aşa cum trimitem şi noi această invitaţie. Poemele odată trimise nu mai pot fi corectate.

Nu uitaţi să semnaţi sub poem şi vot cu numele pe care îl doriţi afişat (care poate fi altul decît cel afişat de email). Numele votantului trebuie confruntat cu al participantului pentru că nu vă puteţi vota propriul poem.

Aşteptăm cu nerăbdare trimiterile voastre.
Corneliu Traian Atanasiu
Magdalena Dale
Maria Tirenescu
Cristina Rusu

*

Cei care sînt la începuturi şi doresc o informaţie minimă despre haiku, pot găsi ceea ce îşi doresc în

Biblioteca poeziei nipone

Pentru cei care nu se descurcă lesne pe internet: acest text conţine linkuri. Textul care îşi schimbă culoarea cînd sînteţi cu mouse-ul deasupra lui , apăsînd tasta CTRL şi făcînd clic cu mouse-ul, trimite la o pagină de internet (dacă sînteţi conecatati în acel moment). Pagina respectivă are adresa menţionată în eticheta care apare cînd mouse-ul este poziţionat deasupra linkului.

Niciun comentariu: